Şi acum îmi amintesc un contopit gheţar de stele ce nu se văd de a ta apă tulbure.
Picioarele tale nu vor degera în vis ci ude se vor scurge prin mine când sunt preşul din baie.
Mă ascund în coji de alune să nu te văd dimineaţa când eşti gol.
Părul tău, o floare neînţeleasă printre atâtea forme fixe. Pereţii plâng după oglinda ta.
Degetele formau o floare căreia îi rupeam petalele cu dinţii.
Mâinile se strâng în jurul capului, il comprimă până se pierde printre amprente…
Insa, cafeaua cu aromă de mentă îmi limpezeşte ochiul adormit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu