- Ce faci ?
- Pe acasa. Plictis.
- Esti bine ?
- Tu ce crezi ? imi raspunde chicotind.
- … E bine. Ai 5 minute sa te pregatesti . Noteaza : Un rucsac continand : Haine necesare pentru o zi + indispensabile + pe tine. Sa nu te uiti. Sunt jos la tine in 10 minute.
- De ce ? …
- … Ai incredere. Te iubesc.
Noroc ca stateam aproape . Am trecut pe acasa si am luat rucsacul in care am pus 2 tricouri si alte necesaruri. Am trecut pe lista de “ Nu uita ! “ aparatul , laptopul si pe ea , nu ca as avea cum sa uit sa o iau.
- Cele 10 minute s-au scurs . Esti gata ?
- Esti jos ?
- Da.
- Ok.
Am tras frana de mana si am deschis usa masinii. A coborat din scara blocului. Era imposibila. Zambetul ei m-a cuprins si de data asta. M-a strans in brate si ne-am contopit pentru o secunda intr-o singura imbratisare.
- Hai. Nu avem toata ziua.
- Grabitule , a ripostat zambind.
- Unde mergem.
- Nu stiu.
- Unde mergeemmm ?
- …
- Te rooooog . Imi zici unde mergeemmm ?
- Nu iti zic.
- Asta e rapire.
- Chiar asta e.
Ne indreptam deja spre iesirea din oras. Destinatia : Vatra Dornei. De ce ? Pentru simplul motiv ca e o alta zi in alt loc cu aceeasi ea cu care visezi sa iti petreci calatoriile , sa iti impodobesti pozele , sa iti colorezi destinatiile.
- Vatra Dornei ?
- Da…Vatra Dornei… Sper ca e bine .
- … Poate sa nu fie bine ? Suntem amandoi. E perfect. Stai linistit .
Zambesc . Euforic , metaforic , repetitiv… Timpul a trecut atat de repede.
- Abia astept sa ajungem , a replicat la vederea bornei kilometrice pe care scria cu negru : Vatra Dornei – 60 km. Cat mai avem ?
- Cam 40 de minute.
- Ok. Nu am mai fost acolo de asa de mult timp.
- Tocmai de asta am ales V.D.
Inca 40 de minute de palavrageala , de purtat centura de sguranta , de urmarit benzi albe si intrerupte si de depasit camioane sclerozate … Si iata-ne in parcarea din fata unei piete din Vatra Dornei …
- Unde mergem ?
- Sa iti arat ceva.
Fara sa intrebi cum si ce … “Piata Mare” ni se destainuie numai noua. Soarele stralucind si caldura care invelea aerul era indispensabil , iar frumusetea pietii si puterea zambetului ei era tot ce imi doream.
- Iti place ?
- Da . E tot ce imi doresc.
Cateva ore bune ne-am plimbat in sus si in jos prin centrul orasului. Au niste parcuri grozave ! Era trecut de 3 cand am luat masina si am pornit spre poalele muntilor. Alta minunatie a naturii cotidiene care ne-a incatat ziua. O imensitate impodobita cu fel de fel de casute rustice , animale si alte alei care te duc spre niciunde. Totul culmneaza cu dealiri imense care strapung norii...
- Sti ? … , vocea ei petrurband linistea mormantala.
- …?
- … Te iubesc.
" Mi-e dor sa-ti alerg umbra
pe sub maslini ,
beat in calcaiul tau de domnisoara
sa ne tinem de mana
ca doua mari
ale aceluiasi infinit-
lasa-ma sa te declar
pasare alba
in voalul carnii tale
sa ma nasc , sa ma omor ! " ( Michel Martin - Tacut )
