Am început să scriu mesajul acesta de câteva ori.. l-am tot şters.. îl scriu din nou. Îi salut cu drag pe toţi cei care nu s-au bucurat de Crăciun dintr-un motiv sau altul. Pe cei care nu s-au bucurat "dintr-un motiv" îi salut cu mâna dreaptă.. pe cei care nu s-au bucurat "dintr-altul".. cu mâna stângă.
Îi salut pe toţi cei care au fost cu colindul şi nu au simţit în ei bucuria adevărată a naşterii Mântuitorului. Îi salut pe toţi cei care au ascultat colinde şi nu au auzit cântecul sublim al îngerilor care au cântat la iesle. Îi salut pe toţi cei care au mâncat sau au băut şi nu s-au simţit săturaţi. Îi salut pe toţi cei care au primit sau au dat cadouri şi nu s-au simţit satisfăcuţi. Îi salut pe toţi cei care au primit pe mess cele mai impersonale urări de Crăciun. Îi salut pe toţi cei care au auzit de atâtea ori "Crăciun fericit" încât aceaste cuvinte au devenit cuvinte de lemn în care bate toaca cea mai amară tristeţe. Îi salut pe toţi cei care au fost înconjuraţi de prieteni, dar au simţit că lipseşte cineva. Îi salut pe toţi cei care au fost mereu pe drumuri şi nu prea au dat pe acasă..
Atunci când urări precum "Crăciun fericit" şi "Sărbători fericite" devin.. cuvinte de lemn.. înseamnă că inima ta a început să fie "de lemn". Şi ce îţi rămâne de făcut? Să începi să o zdrobeşti... să îi smulgi aşchiile.. rând pe rând... să o frămânţi în pumni şi.. să o faci cadou, pentru că tot e Crăciunul.. unui tămplar. Am auzit de un Fiu de tâmplar (nu era chiar copilul lui, ci al soţiei sale.. şi al lui Dumnezeu). Din Israel. Am auzit că se pricepe de minune la prelucrat inimi zdrobite. Intră în ele cu dalta.. cu ciocanul.. Procesul mai este cunoscut şi sub numele de "mântuire" şi este cel mai dureros proces.
Aşadar.. se pare că nu trebuie să vă mai urez un "Crăciun fericit", ci un "Crăciun dureros" în care să fiţi modelaţi de Hristos şi.. să îl lăsaţi să vă modeleze nu numai de sărbători.. ci în fiecare zi.
Îi salut pe toţi cei cu inimile zdrobite.. pline de aşchii.. Îi salut pe toţi cei care sunt dăltuiţi şi le doresc sărbători pline de lovituri :)
"Dumnezeu ne frânge inima pentru a pătrunde mai adânc în noi"...
Nu mai caut pe google un Crăciun fericit. Suferinţa nu se învaţă pe net.. ci se trăieşte.
duminică, 27 decembrie 2009
joi, 17 decembrie 2009
se gandea
Era noapte…Ea privea iarasi cerul instelat si isi punea mii de intrebari...gandul ii zbura cu o rapiditate ametitoare de la un subiect la altul....se gandea la el...se gandea la ea...se gandea la intreaga lume in care se simtea captiva si obligata sa traiasca....se gandea iar la el...iar la ei...la ceea ce au fost ei....stia ca nu poate sa planga..de aceea zambea si se simtea intr-un fel libera..pentru ca asa cum zice si janis joplin intr-un cantec: ''freedom is just another word for nothing left to lose''....zambea gandindu-se ca pana la urma o zi nu inseamna nimic...nici o saptamana...nici o luna....si a vazut pe propria ei piele ca nici un an nu inseamna nimic...pana la urma a inteles ca timpul este relativ...nu conteaza cat timp trece...ci conteaza felul in care trece...pentru ea din momentul asta avea de gand sa treaca frumos...sa fie happy cat mai mult...sa faca ceea ce isi doreste si sa aibe numai ganduri bune...despre ea..despre el..despre tot ceea ce o inconjoara....avea ganduri mari..si poate pentru prima data in viata ei...nu se temea de ele...si stia ca le va putea duce la bun sfarist....chiar daca uneori vor fi umbrite de dorul nespus pentru el....pentru prima data in ultimul an Ea zambea din toata inima...poate ca o ajutase putin si el...poate ca se ajutase singura...insa in orice caz ceva se schimbase...parca vantul de afara nu mai era atat de rece ca in celelalte seri..si parca nici ploaia nu mai era atat de rece...acum era usor calduta si avea o aroma linistitoare....Gandindu-se la el,Ea primea putere sa continue lupta cu timpul si cu ea....primea un zambet in fiecare dimineatza si un sarut de noapte buna in fiecare seara in care isi punea capul pe perna...Ea primea ceva de la el...ceva ce poate el ii daruia..sau poate ceva ce ea fura de la el....dar cu instiintarea lui...cel putin asa credea ea..si poate ca..gandea bine...
O stare
Stau pe marginea patului, cuprinsa de fantezie, puţin obosita de efortul cititului ce s-a adăugat oboselii acestei zile de lucru. Mobila familiară, biroul cu laptopul, noptiera cu toate cărţile începute şi telefonul care mă va trezi dimineaţă, îmi dau o anumită stare de beatitudine. Mă simt bine aici, o parte din visele mele sunt ascunse în această cameră.
În ultimele seri am citit, iar melancolia m-a purtat şi la acea perioadă din viaţa mea, când citeam mai mult şi nu aveam nici o grijă. Singura grijă era dată de stresului de la şcoală. Frământări mai am si acum. Îmi auduc aminte de scârba şi frustrarea ce mi-o provoca uneori şcoala, de unele probleme de familie dezbinată şi desigur si de alte câteva esecuri. Atunci nu aveam nici măcar grija că nu iau atitudine în fata stresului ce mi-l provoca şcoala şi nu-mi asum o anumită strategie de a-l combate. Nu cunoşteam un alt mod de a privi viaţa aşa că o lăsam să meargă de la sine. Eram plina de vise măreţe şi false impresii despre puterea mea interioară care nu exita fiindcă nu făceam nimic în direcţia apariţiei ei.
Nu ştiam pe atunci că ceea ce e important în viaţă e o atitudine optimistă care să te menţină mereu în formă pentru a interacţiona într-un mod curajos cu mediul înconjurător. Nu ştiam că trebuie să transformi mediul înconjurător dacă e cazul, dar să nu te lasi niciodată transformat de el. E important să fii în control când e vorba de tine şi să ştii ceea ce îţi doreşti, să lupţi pentru a deveni mai bun şi sa fi întotdeauna responsabil pentru faptele tale. E important să fii sincer, în primul rând faţă de tine, iar apoi faţă de cei apropiaţi şi chiar faţă de oricine. E important să ştii unde eşti şi să fii prieten şi cu cei mai slabi şi cu cei mai puternici decât tine. E important să nu priveşti de sus nici când ai putea fi îndreptăţit să o faci şi să înţelegi mereu nevoile celorlaţi. E important să iubeşti oameni şi să te înconjori cu oameni pe care să poţi să-i iubeşti.
Probabil aş mai putea adăuga şi alte lucruri pe care le-am învăţat de la viaţă,atata cata e, însă nu vreau să creez o listă completă ci doar să descriu starea în care mă aflu acum. Un regret fin mă pătrunde: dacă aş fi ştiut aceste lucruri încă de atunci... Aş fi ştiut ce să studiez şi aş fi devenit buna într-un domeniu sau altul, aş fi strâns în jurul meu un grup de prieteni în preajma cărora să mă simt împlinita, ...aş fi depăşit acest moment de neîncredere, frică, lene şi slăbiciune care mă împiedică acum să pornesc în forţă spre ţelul de a deveni o persoană de care să fiu mândra.
În ultimele seri am citit, iar melancolia m-a purtat şi la acea perioadă din viaţa mea, când citeam mai mult şi nu aveam nici o grijă. Singura grijă era dată de stresului de la şcoală. Frământări mai am si acum. Îmi auduc aminte de scârba şi frustrarea ce mi-o provoca uneori şcoala, de unele probleme de familie dezbinată şi desigur si de alte câteva esecuri. Atunci nu aveam nici măcar grija că nu iau atitudine în fata stresului ce mi-l provoca şcoala şi nu-mi asum o anumită strategie de a-l combate. Nu cunoşteam un alt mod de a privi viaţa aşa că o lăsam să meargă de la sine. Eram plina de vise măreţe şi false impresii despre puterea mea interioară care nu exita fiindcă nu făceam nimic în direcţia apariţiei ei.
Nu ştiam pe atunci că ceea ce e important în viaţă e o atitudine optimistă care să te menţină mereu în formă pentru a interacţiona într-un mod curajos cu mediul înconjurător. Nu ştiam că trebuie să transformi mediul înconjurător dacă e cazul, dar să nu te lasi niciodată transformat de el. E important să fii în control când e vorba de tine şi să ştii ceea ce îţi doreşti, să lupţi pentru a deveni mai bun şi sa fi întotdeauna responsabil pentru faptele tale. E important să fii sincer, în primul rând faţă de tine, iar apoi faţă de cei apropiaţi şi chiar faţă de oricine. E important să ştii unde eşti şi să fii prieten şi cu cei mai slabi şi cu cei mai puternici decât tine. E important să nu priveşti de sus nici când ai putea fi îndreptăţit să o faci şi să înţelegi mereu nevoile celorlaţi. E important să iubeşti oameni şi să te înconjori cu oameni pe care să poţi să-i iubeşti.
Probabil aş mai putea adăuga şi alte lucruri pe care le-am învăţat de la viaţă,atata cata e, însă nu vreau să creez o listă completă ci doar să descriu starea în care mă aflu acum. Un regret fin mă pătrunde: dacă aş fi ştiut aceste lucruri încă de atunci... Aş fi ştiut ce să studiez şi aş fi devenit buna într-un domeniu sau altul, aş fi strâns în jurul meu un grup de prieteni în preajma cărora să mă simt împlinita, ...aş fi depăşit acest moment de neîncredere, frică, lene şi slăbiciune care mă împiedică acum să pornesc în forţă spre ţelul de a deveni o persoană de care să fiu mândra.
Auriul
Peştişor aurişor,
îţi şoptesc încetişor,
stai aici în palma mea
şi ascultă ruga mea.
Fă-mă fericit!
Să mă simt iubit,
cu bani, împlinit,
sănătos, bun de trăit,
fă-mă fericit!
Să strâng în pumni destinul,
să nu-i mai simt pelinul.
Fă-mă fericit!
Frumos, bogat şi iubit!
Şi cum şopteam încetişor
ce vroiam de la peştişor..
observai că.. a murit..
deshidratat.. peştişorul aurit.
Şi-aşa ruga mi-a pierit.
De aia nu-s nici bogat, nici fericit,
nici sănătos şi nici iubitPeştişor aurişor,
îţi şoptesc încetişor,
stai aici în palma mea
şi ascultă ruga mea.
îţi şoptesc încetişor,
stai aici în palma mea
şi ascultă ruga mea.
Fă-mă fericit!
Să mă simt iubit,
cu bani, împlinit,
sănătos, bun de trăit,
fă-mă fericit!
Să strâng în pumni destinul,
să nu-i mai simt pelinul.
Fă-mă fericit!
Frumos, bogat şi iubit!
Şi cum şopteam încetişor
ce vroiam de la peştişor..
observai că.. a murit..
deshidratat.. peştişorul aurit.
Şi-aşa ruga mi-a pierit.
De aia nu-s nici bogat, nici fericit,
nici sănătos şi nici iubitPeştişor aurişor,
îţi şoptesc încetişor,
stai aici în palma mea
şi ascultă ruga mea.
luni, 14 decembrie 2009
Luni
Sunt deja cateva ore bune si comestibile de cand ma ascund aici in vagauna asta sa nu te aud , sa nu de vad , sa nu te simt. Trebuie sa plec caci aici nu e de mine. Vrei sa te iau cu mine ? Adica , tu crezi ca poti suporta totul ? Eu nu cred . Sincer. Ce zici de un ceai cald ? Vrei ? Si eu. Unde ? Intr-o cafenea mica ? Asa ma gandeam si eu. Iti simt respiratia calda tot mai aproape. Te vreau. Ironic mint o figura de mult stearsa din albumul de poze. Ironic iti soptesc ca m-am oprit aici doar ca sa imi fac rau. Oare tie iti pare rau sa ma vezi ? Sau e doar imaginatia mea ? Nu stiu. Te pierd in atatea imagini sacadate rulate pe acelasi film din nou si din nou . Imi trag din mine tot ce a mai ramas dupa tine. Ceai si servetele imbibate cu putin ud ai lasat in urma. E tot ce mai am de la tine. Nicio poza care sa o pun pe noptiera , nicio scrisoare care sa o tin ascunsa bine si sa o citesc cand tu nu mai esti sa imi soptesti aceleasi cuvinte. Uita. " Nu te mai cant in versuri niciodata, mai mult in drumul tau nu am sa ies. Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovat si n-am sa spun ca nu m-ai inteles. " ( Pittis - Ultima Scrisoare )
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Dorinta
Am crezut ca vreau sa fac anumite lucruri pentru ca vreau sa fie un “check” pe lista mea. Dar ciudat, lucrurile astea nici nu exista pe asa zisa mea lista pentru ca nu sunt ce imi doresc cel mai mult. Si de aceea probabil, nu merg si nu se intapla pentru ca nu sunt ale mele. Mi-am amintit ca eu nu sunt ca ceilalti, ca nu am acelasi drum cu o majoritate si ca ma bucur ca e asa. Ceea ce imi doresc e posibil sa fie deja cu ceva trepte mai incolo, sarind peste anumite etape, cum s-a intamplat si pana acum. Si chiar uitandu-ma putin in trecut, m-am distrat alaturi de oameni deosebiti, m-am descoperit si m-am gasit pe mine, multumita.
Ma gandesc ca as putea face atatea, dar nu ma apuc de nimic. Poate tocmai fiindca nu stiu ce vreau sau nu ma las sa stiu. Si e normal sa ma razgandesc din moment ce nu ascult ce vreau de fapt, ce ma face sa zambesc din senin si ce imi aduce bucurie. Prefer sa spun ca ar fi frumos si asta si cealalta, dar ce sunt eu cu adevarat?
In acest moment, ce imi doresc mult e sa plec oriunde, sa calatoresc, sa vad lucruri noi si sa fiu intr-un loc pe care l-am vazut doar in poze, oricare ar fi locul acela. Si nu m-am mai simtit demult asa… e o dorinta echilibrata, nu vreau cu orice pret si nu ma agat de aceasta idee, dar ma face sa visez si asta imi doresc acum. Nu am mai plecat de mult si cred ca as aprecia mai bine ce as intalni acum. Da, asta imi dorecs si sunt atenta la ce se iveste in jurul meu pentru ca poate voi pleca. Nu vreau sa raman in vreo tara straina, vreau doar sa fiu eu cu mine intr-un avion fara a stii ce ma asteapta exact si sa ma minunez de tot ce descopar. Si la intoarcere sa vin mai impacata cu mine si cu anume ganduri si sa inceapa din nou, ceva frumos, asa cum a inceput cand m-am intors din ultima calatorie.
Am scris atat despre aceasta dorinta pe care o simt atat de aproape de sfletul meu ca nu as mai pleca de langa aceste ganduri. Asta ma face sa zambesc.
Mi-am dat seama ca e important pentru mine sa stiu ca sunt eu si nu ce au avut ceilalti sau isi doresc ei. Din cand in cand, ma mai pierd prin ideile celor din jur, dar imi revin in fire. Da, e mai usor sa iei o reteta de la cineva, sa preiei un vis daca nu te conformezi cu monotonia, dar asta nu ma implineste deloc. Probabil de aceea nu ma pot hotari; nu am umblat pe unde trebuie sau am incercat sa vad ceea ce nu exista de fapt pentru mine. Si ce nu merge, nu merge si daca eu nu simt, nu se va intampla nimic.
Am idei care merg ba intr-o parte, ba in alta, dar se pare ca acum ele merg doar intr-o directie in care sa poata deveni realitate. Si pentru ca nu stiu care e acea directie si nu e una din cele pe care zic eu ca le vad, am decis sa renunt. Sa renunt la a mai cauta neincetat, bineinteles, nu definitiv si la tot. Las ca ceea ce caut sa ma gaseasca, nu ma mai gandesc atat de mult daca asta e ceea ce vreau sa fac. Sunt atenta sa vad ce usi mi se deschid pentru ca e posibil ca in incercarea mea de a deschide o usa, sa nu vad usa de langa mine care s-a deschis zgomotos ca sa ma trezeasca.
Sriu si vad aceste concluzii si sunt noi pentru mine, chiar se intampla lucruri in viata mea. Si nu credeam ca va fi asa prea curand. Am impresia in acelasi timp, ca se intampla ceva ce a mai avut loc odata, doar ca acum eu sunt altfel. Poate aceste cuvinte vor avea mai mult sens peste un timp decat au in acest moment.
Nu vreau sa mai fac ceva anume acum, sa imi propun atat de multe sau doar un lucru in mod particular. Vreau sa privesc cu curiozitate, entuziasm si surprindere placuta ce mi se intampla. Au ajuns sa imi placa mie surprizele? Uite ca s-a intamplat si asta
Tot observ ca lucrurile de care nu ma credeam in stare, ajung sa le fac si chiar sa imi doresc sa le duc la bun sfarsit. Sunt aspecte de care ma temeam sau fata de care ma simteam nepregatita, dar care e posibil sa devina chiar un mod de a trai si un pas mai aproape de scopul meu.
Ma gandesc ca as putea face atatea, dar nu ma apuc de nimic. Poate tocmai fiindca nu stiu ce vreau sau nu ma las sa stiu. Si e normal sa ma razgandesc din moment ce nu ascult ce vreau de fapt, ce ma face sa zambesc din senin si ce imi aduce bucurie. Prefer sa spun ca ar fi frumos si asta si cealalta, dar ce sunt eu cu adevarat?
In acest moment, ce imi doresc mult e sa plec oriunde, sa calatoresc, sa vad lucruri noi si sa fiu intr-un loc pe care l-am vazut doar in poze, oricare ar fi locul acela. Si nu m-am mai simtit demult asa… e o dorinta echilibrata, nu vreau cu orice pret si nu ma agat de aceasta idee, dar ma face sa visez si asta imi doresc acum. Nu am mai plecat de mult si cred ca as aprecia mai bine ce as intalni acum. Da, asta imi dorecs si sunt atenta la ce se iveste in jurul meu pentru ca poate voi pleca. Nu vreau sa raman in vreo tara straina, vreau doar sa fiu eu cu mine intr-un avion fara a stii ce ma asteapta exact si sa ma minunez de tot ce descopar. Si la intoarcere sa vin mai impacata cu mine si cu anume ganduri si sa inceapa din nou, ceva frumos, asa cum a inceput cand m-am intors din ultima calatorie.
Am scris atat despre aceasta dorinta pe care o simt atat de aproape de sfletul meu ca nu as mai pleca de langa aceste ganduri. Asta ma face sa zambesc.
Mi-am dat seama ca e important pentru mine sa stiu ca sunt eu si nu ce au avut ceilalti sau isi doresc ei. Din cand in cand, ma mai pierd prin ideile celor din jur, dar imi revin in fire. Da, e mai usor sa iei o reteta de la cineva, sa preiei un vis daca nu te conformezi cu monotonia, dar asta nu ma implineste deloc. Probabil de aceea nu ma pot hotari; nu am umblat pe unde trebuie sau am incercat sa vad ceea ce nu exista de fapt pentru mine. Si ce nu merge, nu merge si daca eu nu simt, nu se va intampla nimic.
Am idei care merg ba intr-o parte, ba in alta, dar se pare ca acum ele merg doar intr-o directie in care sa poata deveni realitate. Si pentru ca nu stiu care e acea directie si nu e una din cele pe care zic eu ca le vad, am decis sa renunt. Sa renunt la a mai cauta neincetat, bineinteles, nu definitiv si la tot. Las ca ceea ce caut sa ma gaseasca, nu ma mai gandesc atat de mult daca asta e ceea ce vreau sa fac. Sunt atenta sa vad ce usi mi se deschid pentru ca e posibil ca in incercarea mea de a deschide o usa, sa nu vad usa de langa mine care s-a deschis zgomotos ca sa ma trezeasca.
Sriu si vad aceste concluzii si sunt noi pentru mine, chiar se intampla lucruri in viata mea. Si nu credeam ca va fi asa prea curand. Am impresia in acelasi timp, ca se intampla ceva ce a mai avut loc odata, doar ca acum eu sunt altfel. Poate aceste cuvinte vor avea mai mult sens peste un timp decat au in acest moment.
Nu vreau sa mai fac ceva anume acum, sa imi propun atat de multe sau doar un lucru in mod particular. Vreau sa privesc cu curiozitate, entuziasm si surprindere placuta ce mi se intampla. Au ajuns sa imi placa mie surprizele? Uite ca s-a intamplat si asta
Tot observ ca lucrurile de care nu ma credeam in stare, ajung sa le fac si chiar sa imi doresc sa le duc la bun sfarsit. Sunt aspecte de care ma temeam sau fata de care ma simteam nepregatita, dar care e posibil sa devina chiar un mod de a trai si un pas mai aproape de scopul meu.
joi, 19 noiembrie 2009
Inutil
Pun ceasul să mă trezească dimineaţa
De pe o zi pe alta. În fiecare zi.
Ore, minute, secunde, zboară ca viaţa,
apropiindu-mă tot mai mult de veşnicii.
Ceasul cel Mare de mult n-a mai sunat...
îşi bate uitarea închis, încuiat..
îl văd pe fereastră cum vine şi tace..
Eu, în timpul meu, cu Timpul n-am pace..
În bătăile inimii îi măsor durata.
Îl simt cum se-apropie. Cândva, voi fi gata.
Mă va lua gata? Voi fi pregătită?
Timpul îmi bate în inima-obosită..
De pe o zi pe alta. În fiecare zi.
Ore, minute, secunde, zboară ca viaţa,
apropiindu-mă tot mai mult de veşnicii.
Ceasul cel Mare de mult n-a mai sunat...
îşi bate uitarea închis, încuiat..
îl văd pe fereastră cum vine şi tace..
Eu, în timpul meu, cu Timpul n-am pace..
În bătăile inimii îi măsor durata.
Îl simt cum se-apropie. Cândva, voi fi gata.
Mă va lua gata? Voi fi pregătită?
Timpul îmi bate în inima-obosită..
stelele
Număr stelele care nu se văd.
Mă las bătută.. uimită... dusă de imaginaţie
într-o lume supusă unui proces de fermentaţie
a firii proprii.. care generează în sine
o altă fire, o altă lume, o lume care ţine
ascunsă o altă poveste
**
Număr stelele care nu se văd (în spatele unei stele)
şi văd privirea ta clipind ascuns printre ele..
.. ca apoi să fiu străpunsă de o stea căzătoare
şi să văd, cu ochii închişi, privirea ta cum dispare.
Şi deschid ochii şi văd că stelele nu se văd,
că totul a fost un simplu vis ce-a fost
visat cu sufletul deschis..
Şi cad stelele de pe cer
şi nu mai am ce număra..
dar.. totuşi.. dupa o stea
mai sunt atâtea stele ce se pot număra
Mă las bătută.. uimită... dusă de imaginaţie
într-o lume supusă unui proces de fermentaţie
a firii proprii.. care generează în sine
o altă fire, o altă lume, o lume care ţine
ascunsă o altă poveste
**
Număr stelele care nu se văd (în spatele unei stele)
şi văd privirea ta clipind ascuns printre ele..
.. ca apoi să fiu străpunsă de o stea căzătoare
şi să văd, cu ochii închişi, privirea ta cum dispare.
Şi deschid ochii şi văd că stelele nu se văd,
că totul a fost un simplu vis ce-a fost
visat cu sufletul deschis..
Şi cad stelele de pe cer
şi nu mai am ce număra..
dar.. totuşi.. dupa o stea
mai sunt atâtea stele ce se pot număra
miercuri, 28 octombrie 2009
Frunze
Am revenit...dupa mult timp ce-i drept dar am revenit..o data cu mine a ajuns si toamna in oras...azi ploua..iar,si ma simt ca un "erou" de poezie bacoviana,simt ca ma topesc sub picaturile grele de ploaie...Frunzele uscate din parc mi-au soptit un secret,pe care o sa il tin pentru mine, voi daca vreti sa il aflati trebuie sa mergeti in parc sa le vorbiti si daca sunteti cuminti poate va vor spune si voua...
M-am plimbat de nebuna pe strazi prin frunze uscate cu castile in urechi,m-am simtit atat de fericita,lumea se uita iar ciudat la mine, insa noroc cu batranul si batrana in verde, ei mi-au zambit atat de bland incat m-au facut sa cred ca mai exista speranta pentru lumea asta...
In barul plin de oameni si de fum amestecate cu acorduri de chitara si lovituri puternice de tobe am cunoscut un om, un om care m-a facut si el sa zambesc...incep sa cred ca toamna este anotimpul in care zambesc cel mai des, si ma intreb de multe ori de ce lumea spune ca este anotimpul depresiilor..eu toamna stau cel mai des de vorba cu mine si ma bucur cel mai tare de natura care ma inconjoara si ma fascineaza pe zi ce trece mai mult...
Imi doresc sa fiu un copacel batut de vant,cu frunze rebele, care se stramba la cei ce stau langa trunchiul lui, dar care totusi ii imbratiseaza cu multa iubire...
Fumul de betisoare iar imi inunda camera, noroc cu aburul ceaului de scortisoara care ma invaluie calduros...am obosit, as vrea sa fug in lume, dar de data asta sa ma intorc, nu pot sta prea mult departe de oameni, dar as vrea sa petrec mai mult timp cu mine...ma duc sa mananc..o sa revin...
M-am plimbat de nebuna pe strazi prin frunze uscate cu castile in urechi,m-am simtit atat de fericita,lumea se uita iar ciudat la mine, insa noroc cu batranul si batrana in verde, ei mi-au zambit atat de bland incat m-au facut sa cred ca mai exista speranta pentru lumea asta...
In barul plin de oameni si de fum amestecate cu acorduri de chitara si lovituri puternice de tobe am cunoscut un om, un om care m-a facut si el sa zambesc...incep sa cred ca toamna este anotimpul in care zambesc cel mai des, si ma intreb de multe ori de ce lumea spune ca este anotimpul depresiilor..eu toamna stau cel mai des de vorba cu mine si ma bucur cel mai tare de natura care ma inconjoara si ma fascineaza pe zi ce trece mai mult...
Imi doresc sa fiu un copacel batut de vant,cu frunze rebele, care se stramba la cei ce stau langa trunchiul lui, dar care totusi ii imbratiseaza cu multa iubire...
Fumul de betisoare iar imi inunda camera, noroc cu aburul ceaului de scortisoara care ma invaluie calduros...am obosit, as vrea sa fug in lume, dar de data asta sa ma intorc, nu pot sta prea mult departe de oameni, dar as vrea sa petrec mai mult timp cu mine...ma duc sa mananc..o sa revin...
sâmbătă, 17 octombrie 2009
un fluture sau ce?
Ma simt pierduta...pierduta undeva unde nicio raza de soare nu ma poate atinge.Ma simt ca pe fundul oceanului,dar de fapt sunt intr-un colt al camerei si-mi dau seama ca nimic nu e asa cum am sperat!Ma simt ca un fluture cu arpile taiate ce se zbate in locul obscur in care a fost pus.Un fluture care incearca sa zboare si nu poate...
Dar aripile imi vor creste din nou.Poate acum,poate maine sau poate intr-o zi cand,gandindu-ma la ce a fost,imi voi da seama ca nimic nu era asa de tragic.Maine voi fi din nou eu,dar nu eu cea adevarata,ci fluturele cu aripi mari si frumoase pe care il stie toata lumea.Dar nimeni nu va sti ca,de fapt,aripile nu sunt adevarate,ci doar niste plasmuiri incredibil de reale.Dar cand aripile cele adevarate imi vor creste din nou,voi putea in final cuceri cerul....
Dar aripile imi vor creste din nou.Poate acum,poate maine sau poate intr-o zi cand,gandindu-ma la ce a fost,imi voi da seama ca nimic nu era asa de tragic.Maine voi fi din nou eu,dar nu eu cea adevarata,ci fluturele cu aripi mari si frumoase pe care il stie toata lumea.Dar nimeni nu va sti ca,de fapt,aripile nu sunt adevarate,ci doar niste plasmuiri incredibil de reale.Dar cand aripile cele adevarate imi vor creste din nou,voi putea in final cuceri cerul....
marți, 15 septembrie 2009
toamna
te-ai simtit vreodata incoltit de propriile ganduri? Sa vrei ,sa iti doresti ceva nespus de mult,si totusi sa nu poti obtine, pentru ca in acelasi timp nu iti doresti destul de mult..."
Ca de obicei, Maria se opri din scris si fugi afara... "Cu toate ca ploua foarte tare si nu era o ploaie obisnuita de vara ci una rece si insensibila de toamna,care arunca asupra ta cu reprosuri care mai de care... Parcul era pustiu, insa plin de frunze de spirite de ganduri uitate de mult de oameni, de vise pictate de un copil cu creta pe asfalt, de scartait de leagan, de muzica unor trubaduri, de mine si totusi de nimeni... M-am plimbat asa ore intregi, pana nu am mai simtit nici ploaie nici vant, am simtit doar spiritul toamnei luandu-ma de brat si spunandu-mi catrene compuse de frunze uscate cazute de curand pe alei... M-am sprijinit de un zid, mirosul proaspat de muschi uscat mi-a intrat pana in vene, si aproape ca m-a facut sa tusesc... Am privit apoi banca goala din fata mea,apoi copacul uscat si frunzele ce ii acopereau radacinile scorburoase, apoi miile de culori ce se vedeau pe deal in zare... M-am simtit prea singura, poate chiar mai singura decat oricand...iar el nu a aparut sa ma imbratiseze cum o facea de obicei... m-am intors cu buzunarul plin de castante uscate acasa si mi-am facut un ceai de scortisoara... iar el tot n-a aparut..."
Ca de obicei, Maria se opri din scris si fugi afara... "Cu toate ca ploua foarte tare si nu era o ploaie obisnuita de vara ci una rece si insensibila de toamna,care arunca asupra ta cu reprosuri care mai de care... Parcul era pustiu, insa plin de frunze de spirite de ganduri uitate de mult de oameni, de vise pictate de un copil cu creta pe asfalt, de scartait de leagan, de muzica unor trubaduri, de mine si totusi de nimeni... M-am plimbat asa ore intregi, pana nu am mai simtit nici ploaie nici vant, am simtit doar spiritul toamnei luandu-ma de brat si spunandu-mi catrene compuse de frunze uscate cazute de curand pe alei... M-am sprijinit de un zid, mirosul proaspat de muschi uscat mi-a intrat pana in vene, si aproape ca m-a facut sa tusesc... Am privit apoi banca goala din fata mea,apoi copacul uscat si frunzele ce ii acopereau radacinile scorburoase, apoi miile de culori ce se vedeau pe deal in zare... M-am simtit prea singura, poate chiar mai singura decat oricand...iar el nu a aparut sa ma imbratiseze cum o facea de obicei... m-am intors cu buzunarul plin de castante uscate acasa si mi-am facut un ceai de scortisoara... iar el tot n-a aparut..."
joi, 20 august 2009
Aspirina
Se zice ca timpul le vindeca pe toate…eu spun ca este gresita afirmatia…am vazut mai multe miracole facute de Paracetamol si Aspirina…dar…are shi el rolul lui acolo…te ajuta sa mai uti din cand in cand ce shi cum…
Din punctul meu de vedere….timpul functioneaza ca un afrodiziac al tineretii…iti da putere sa excelezi in fata ta…in fata tuturor…dar tinerete pana la urma ce inseamna?….petreceri…sex…muzica…droguri…bautura?…nu…total gresit…toate acestea mi se par statice….ajunge la un moment dat rutina….shi astfel am ajuns la o concluzie….Tinerete inseamna cunoastere…vrei din ce in ce altceva….noutatile te atrag shi eshti deschis la necunoscut…vrei sa acumulezi in tine un surplus din orice…vrei sa …sa le faci pe Toate…sa elimini din viata ta rutina …sa nu obosesti…sa fi tu zi de zi…sa nu te schimbi ..dar nici sa nu fi acelasi …cam intortocheate parerile mele…dar daca shti la ce ma refer sigur imi dai dreptate.
Hai …Ahoi marinarilor!
Din punctul meu de vedere….timpul functioneaza ca un afrodiziac al tineretii…iti da putere sa excelezi in fata ta…in fata tuturor…dar tinerete pana la urma ce inseamna?….petreceri…sex…muzica…droguri…bautura?…nu…total gresit…toate acestea mi se par statice….ajunge la un moment dat rutina….shi astfel am ajuns la o concluzie….Tinerete inseamna cunoastere…vrei din ce in ce altceva….noutatile te atrag shi eshti deschis la necunoscut…vrei sa acumulezi in tine un surplus din orice…vrei sa …sa le faci pe Toate…sa elimini din viata ta rutina …sa nu obosesti…sa fi tu zi de zi…sa nu te schimbi ..dar nici sa nu fi acelasi …cam intortocheate parerile mele…dar daca shti la ce ma refer sigur imi dai dreptate.
Hai …Ahoi marinarilor!
vineri, 24 iulie 2009
Poate
E iar liniste!Prea multa liniste. Ma tem probabil ca imi voi auzi gandurile si ma voi intrista... Da sunt trista, poate vara e singura care stie motivul adevarat, nici macar eu nu pot sa imi gasesc un motiv... Veioza din camera arunca cu sageti de lumina peste un teanc de hartii ingalbenite si roase de timp, praful de pe ele straluceste misterios si melancolic... Fumul betisoarelor parfumate se plimba plictisit de colo-colo aruncand cate o privire catre mine... Eu pe sofa ca de obicei cu o carte in mana citesc si imi beau ceaiul din frunze de tei... Ma gandesc la El si gandul acesta ma inspaimanta ma face sa vreau sa fug, dar nu stiu de cine si in ce directie...
Poate asta e motivul pentru care continui sa stau pe sofa si sa sorb cu sete din ceai,poate ca de fapt inca il astept si nu am realizat...Ma ridic de pe sofa...daca il astept trebuie sa fie totul perfect, ma uit in jurul meu: pe pat o esarfa violet, langa ea un jurnal infasurat intr-o coperta fumurie, destul de gros cu cateva pagini parca alunecand din el, pe birou multe foi aruncate aiurea, creioane colorate si doua obiecte:unul sacru,iar celalalt melodios cantatnd "Fur Elise" , in colt chitara si ea prafuita parca plangand si un pic adormita de mirosul betisoarelor parfumate, eu in pantaloni scurti si un tricou ce-l aveam inca din copilarie, pictat in culori vesele...m-am asezat la loc pe sofa, am luat ceasca de ceai in mana si mi-am aruncat privirea catre geam...Eram deja pregatita sa il astept sa vina...dar oare el chiar avea de gand sa apara?!,,,
Am inceput apoi sa ma gandesc inspaimantata,oare isi va aminti de mine,ma va recunoaste...dar eu,oare il voi recunoaste?! oare o sa ne imbratisam ca in trecut sau o sa zambim formal si ne vom aseza la masa... Oare vom sorbi impreuna dintr-o ceasca de cafea, sau vom da pe gat un ceai verde...?! Incep deja sa imi pun prea multe intrebari, si mai mult ca sigur EL nu se intreaba nimic...va veni catre mine cu acelasi aer de om obosit si ma va saruta pe frunte...Si totusi...eu il astept, dar oare va veni...?!
Poate asta e motivul pentru care continui sa stau pe sofa si sa sorb cu sete din ceai,poate ca de fapt inca il astept si nu am realizat...Ma ridic de pe sofa...daca il astept trebuie sa fie totul perfect, ma uit in jurul meu: pe pat o esarfa violet, langa ea un jurnal infasurat intr-o coperta fumurie, destul de gros cu cateva pagini parca alunecand din el, pe birou multe foi aruncate aiurea, creioane colorate si doua obiecte:unul sacru,iar celalalt melodios cantatnd "Fur Elise" , in colt chitara si ea prafuita parca plangand si un pic adormita de mirosul betisoarelor parfumate, eu in pantaloni scurti si un tricou ce-l aveam inca din copilarie, pictat in culori vesele...m-am asezat la loc pe sofa, am luat ceasca de ceai in mana si mi-am aruncat privirea catre geam...Eram deja pregatita sa il astept sa vina...dar oare el chiar avea de gand sa apara?!,,,
Am inceput apoi sa ma gandesc inspaimantata,oare isi va aminti de mine,ma va recunoaste...dar eu,oare il voi recunoaste?! oare o sa ne imbratisam ca in trecut sau o sa zambim formal si ne vom aseza la masa... Oare vom sorbi impreuna dintr-o ceasca de cafea, sau vom da pe gat un ceai verde...?! Incep deja sa imi pun prea multe intrebari, si mai mult ca sigur EL nu se intreaba nimic...va veni catre mine cu acelasi aer de om obosit si ma va saruta pe frunte...Si totusi...eu il astept, dar oare va veni...?!
joi, 18 iunie 2009
Dependent de tine
Asculti o voce…iti pare cunoscuta…te concentrezi shi realizezi ca de fapt te asculti pe tine…iti vorbsti singur…te certi cu tine shi nu castigi nici in fata ta…Cum sa te implici cand singur te blamezi?…shi te uti in jur…toti cred ca esti nebun si iti reteaza fiecare dorinta de a iesi la lumina…vezi o raza de soare shi incerci sa te agati de ea dar se indeparteaza cu fiecare incercare a ta de a iesi din impas…te uiti in spate shi vezi ca tot ce ai realizat nu conteaza pentru nimeni…ai adunat in tine un concert de nopti albe si zile inourate…shi spui “Lasa…!”…dar se intampla iar…incerci sa le uiti …sa scapi de toate dar nu poti sa scapi de acest nisip miscator al gandurilor…te zbati din ce in ce mai mult shi te scufunzi din ce in ce mai repede…constati ca esti dependent de tine…de prieteni…de fericire…vrei din nou sa ai aceeasi attitudine puerila pe care o aveai la 11 ani dar nu reusesti sa schitzezi zambetul nevinovat pe care il aruncai fiecaruia atunci cand greseai shi scapai nevatamat din orice incurcatura in care intrai…acum eshti matur…”Matur”…ce cuvat batran…prea trecut de varsta pentru a-tzi reflecta personalitatea…si faci un pas in fata…e greu si te gandesti sa cedezi si esti strain de gandurile bune…dar gasesti o scapare…tzi’e frica sa abuzezi de ea…”Daca dezamagesti asa cum faci de la o vreme incoace’?…”nu vrei sa mai ucizi cu vorbele tale reci si fara sentiment…indraznesti…consecintele trecutului tau te indeamna sa iesi si sa faci o schimbare…sa spui la toti ca tu de fapt esti un om bun shi imprastii afectiune in jurul tau…nu esti avar…esti sincer…esti extremizat de lumea intunecata…vrei sa consumi cat mai multa fericire….realizezi ca…eshti dependent de tine….eshti dependent de iubire…
vineri, 2 ianuarie 2009
Vatra Dornei
- Ce faci ?
- Pe acasa. Plictis.
- Esti bine ?
- Tu ce crezi ? imi raspunde chicotind.
- … E bine. Ai 5 minute sa te pregatesti . Noteaza : Un rucsac continand : Haine necesare pentru o zi + indispensabile + pe tine. Sa nu te uiti. Sunt jos la tine in 10 minute.
- De ce ? …
- … Ai incredere. Te iubesc.
Noroc ca stateam aproape . Am trecut pe acasa si am luat rucsacul in care am pus 2 tricouri si alte necesaruri. Am trecut pe lista de “ Nu uita ! “ aparatul , laptopul si pe ea , nu ca as avea cum sa uit sa o iau.
- Cele 10 minute s-au scurs . Esti gata ?
- Esti jos ?
- Da.
- Ok.
Am tras frana de mana si am deschis usa masinii. A coborat din scara blocului. Era imposibila. Zambetul ei m-a cuprins si de data asta. M-a strans in brate si ne-am contopit pentru o secunda intr-o singura imbratisare.
- Hai. Nu avem toata ziua.
- Grabitule , a ripostat zambind.
- Unde mergem.
- Nu stiu.
- Unde mergeemmm ?
- …
- Te rooooog . Imi zici unde mergeemmm ?
- Nu iti zic.
- Asta e rapire.
- Chiar asta e.
Ne indreptam deja spre iesirea din oras. Destinatia : Vatra Dornei. De ce ? Pentru simplul motiv ca e o alta zi in alt loc cu aceeasi ea cu care visezi sa iti petreci calatoriile , sa iti impodobesti pozele , sa iti colorezi destinatiile.
- Vatra Dornei ?
- Da…Vatra Dornei… Sper ca e bine .
- … Poate sa nu fie bine ? Suntem amandoi. E perfect. Stai linistit .
Zambesc . Euforic , metaforic , repetitiv… Timpul a trecut atat de repede.
- Abia astept sa ajungem , a replicat la vederea bornei kilometrice pe care scria cu negru : Vatra Dornei – 60 km. Cat mai avem ?
- Cam 40 de minute.
- Ok. Nu am mai fost acolo de asa de mult timp.
- Tocmai de asta am ales V.D.
Inca 40 de minute de palavrageala , de purtat centura de sguranta , de urmarit benzi albe si intrerupte si de depasit camioane sclerozate … Si iata-ne in parcarea din fata unei piete din Vatra Dornei …
- Unde mergem ?
- Sa iti arat ceva.
Fara sa intrebi cum si ce … “Piata Mare” ni se destainuie numai noua. Soarele stralucind si caldura care invelea aerul era indispensabil , iar frumusetea pietii si puterea zambetului ei era tot ce imi doream.
- Iti place ?
- Da . E tot ce imi doresc.
Cateva ore bune ne-am plimbat in sus si in jos prin centrul orasului. Au niste parcuri grozave ! Era trecut de 3 cand am luat masina si am pornit spre poalele muntilor. Alta minunatie a naturii cotidiene care ne-a incatat ziua. O imensitate impodobita cu fel de fel de casute rustice , animale si alte alei care te duc spre niciunde. Totul culmneaza cu dealiri imense care strapung norii...
- Sti ? … , vocea ei petrurband linistea mormantala.
- …?
- … Te iubesc.
" Mi-e dor sa-ti alerg umbra
pe sub maslini ,
beat in calcaiul tau de domnisoara
sa ne tinem de mana
ca doua mari
ale aceluiasi infinit-
lasa-ma sa te declar
pasare alba
in voalul carnii tale
sa ma nasc , sa ma omor ! " ( Michel Martin - Tacut )
- Pe acasa. Plictis.
- Esti bine ?
- Tu ce crezi ? imi raspunde chicotind.
- … E bine. Ai 5 minute sa te pregatesti . Noteaza : Un rucsac continand : Haine necesare pentru o zi + indispensabile + pe tine. Sa nu te uiti. Sunt jos la tine in 10 minute.
- De ce ? …
- … Ai incredere. Te iubesc.
Noroc ca stateam aproape . Am trecut pe acasa si am luat rucsacul in care am pus 2 tricouri si alte necesaruri. Am trecut pe lista de “ Nu uita ! “ aparatul , laptopul si pe ea , nu ca as avea cum sa uit sa o iau.
- Cele 10 minute s-au scurs . Esti gata ?
- Esti jos ?
- Da.
- Ok.
Am tras frana de mana si am deschis usa masinii. A coborat din scara blocului. Era imposibila. Zambetul ei m-a cuprins si de data asta. M-a strans in brate si ne-am contopit pentru o secunda intr-o singura imbratisare.
- Hai. Nu avem toata ziua.
- Grabitule , a ripostat zambind.
- Unde mergem.
- Nu stiu.
- Unde mergeemmm ?
- …
- Te rooooog . Imi zici unde mergeemmm ?
- Nu iti zic.
- Asta e rapire.
- Chiar asta e.
Ne indreptam deja spre iesirea din oras. Destinatia : Vatra Dornei. De ce ? Pentru simplul motiv ca e o alta zi in alt loc cu aceeasi ea cu care visezi sa iti petreci calatoriile , sa iti impodobesti pozele , sa iti colorezi destinatiile.
- Vatra Dornei ?
- Da…Vatra Dornei… Sper ca e bine .
- … Poate sa nu fie bine ? Suntem amandoi. E perfect. Stai linistit .
Zambesc . Euforic , metaforic , repetitiv… Timpul a trecut atat de repede.
- Abia astept sa ajungem , a replicat la vederea bornei kilometrice pe care scria cu negru : Vatra Dornei – 60 km. Cat mai avem ?
- Cam 40 de minute.
- Ok. Nu am mai fost acolo de asa de mult timp.
- Tocmai de asta am ales V.D.
Inca 40 de minute de palavrageala , de purtat centura de sguranta , de urmarit benzi albe si intrerupte si de depasit camioane sclerozate … Si iata-ne in parcarea din fata unei piete din Vatra Dornei …
- Unde mergem ?
- Sa iti arat ceva.
Fara sa intrebi cum si ce … “Piata Mare” ni se destainuie numai noua. Soarele stralucind si caldura care invelea aerul era indispensabil , iar frumusetea pietii si puterea zambetului ei era tot ce imi doream.
- Iti place ?
- Da . E tot ce imi doresc.
Cateva ore bune ne-am plimbat in sus si in jos prin centrul orasului. Au niste parcuri grozave ! Era trecut de 3 cand am luat masina si am pornit spre poalele muntilor. Alta minunatie a naturii cotidiene care ne-a incatat ziua. O imensitate impodobita cu fel de fel de casute rustice , animale si alte alei care te duc spre niciunde. Totul culmneaza cu dealiri imense care strapung norii...
- Sti ? … , vocea ei petrurband linistea mormantala.
- …?
- … Te iubesc.
" Mi-e dor sa-ti alerg umbra
pe sub maslini ,
beat in calcaiul tau de domnisoara
sa ne tinem de mana
ca doua mari
ale aceluiasi infinit-
lasa-ma sa te declar
pasare alba
in voalul carnii tale
sa ma nasc , sa ma omor ! " ( Michel Martin - Tacut )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)