Regrete? Nuuuu...:-D

In viata..facem o tona de greseli pe care poate le regretam dupa.Dar cu toate astea ce ne-am face fara greseli in viata?.Pai in primul rand totul ar fi de-a dreptul plictisitor.Imaginati-va o viata perfecta.Cu tot ce iti doresti.Pai nu ai mai avea pentru ce sa lupti in primul rand si s-ar instala o monotonie..dar care cica ar trebui sa fie fericita.Ce gluma buna.E tot mai bine sa faci cate o greseala uneori.Asa inveti cate un lucru despre viata.deci castigi experienta.Nu merita sa regreti ca un fraier o greseala din trecut.De ce?.pai am zis mai sus.Inveti ceva.Si data viitoare sti ce sa faci sau de ce sa te feresti."Orice sut in fund e un pas inainte" nu?

Doar tu poţi vindeca

În lumea în care trăim, avem nevoie să ştim "cine suntem" şi "ce vrem" de la viaţă. E necesar să ştim care ne sunt priorităţile, scara valorilor într-o societate aflată în derută şi confuzie morală care tinde tot mai mult să-şi piardă indentitatea spirituală. E important să ne redescoperim în fiecare clipă...
Descopăr că omul adult şi-a pierdut candoarea şi inocenţa de copil. Am uitat să mai fim copii, ne-am îndepărtat de starea primordială de simplitate. Lumea se află într-o eră a tehnologizării. Într-un timp foarte scurt, omul a facut reale descoperiri din punct de vedere medical, ştiinţific etc. Dar din punct de vedere uman? Am făcut chiar un pas pe Lună, dar am făcut oare un pas înainte în a ne apropia de cei din jur, de a-i înţelege, de a-i accepta aşa cum sunt, de a-i iubi sincer? Am zburat în spaţiu, ne-am avântat cu curaj în alte universuri, dar suntem în siguranţă aici pe Pământ? Am eradicat noi criminalitatea, violenţa, prejudecăţile? S-au făcut multe descoperiri medicale în acest secol, dar paradoxal suntem mai bolnavi.
Vreau doar să evidenţiez faptul că noi am regresat în ceea ce priveşte modul de a relaţiona, de a simţi. Odată cu lumea ne-am tehnologizat şi noi, nu mai suntem apţi de a căuta în forurile interioare şi de a simţi profund şi pur. Poate că în unele aspecte am evoluat, însă în altele am involuat. Timpul s-a comprimat şi împreună cu el şi sentimentele noastre.
Privim mai mult în exterior şi mai puţin în interior. Observ că un virus al superficialităţii a cuprins omenirea. Din nefericire, nu ne mai raportăm la partea lăuntrică, la sinele nostru, la suflet, ci la partea materială, vizibilă. Am devenit obsedaţi în ceea ce priveşte viruşii, bacteriile care ar putea invada lumea şi ar crea epidemii ucigătoare, adevărate pandemii. Şi pe bună dreptate acest lucru e îngrijorător. Însă am trecut cu vederea un virus letal pentru sufletele noastre: virusul indiferenţei şi al neîncrederii.
Constat cu tristeţe că iubirea a mulţi oameni s-a răcit…iar în curând va îngheţa dacă nu ne trezim conştiinţele adormite. Acest virus al indiferenţei e foarte subtil, se instalează fără să ne dăm seama în timp ce suntem prinşi în vâltoarea lucrurilor şi ne subminează valoarea umană, erodându-ne sufletul şi pierzându-ne sâmburele divin.
Răul cel mai subtil pe care nu-l conştientizăm este lipsa de încredere. Mai întâi lipsa de încredere în noi şi apoi în ceilalţi. Nu mai avem încredere în capacităţile noastre, în ceea ce suntem noi. De fapt, nu mai încercăm să aflăm ”De ce existăm?”,”Care este sensul vieţii noastre?””ş.a.m.d. Poate că mulţi dintre noi ne-am pus astfel de întrebări, dar câţi dintre noi am găsit răspunsuri satisfăcătoare în acest sens?
Pentru a găsi răspunsuri, trebuie să încetăm să le mai căutăm în exterior, ci în interior, să sondăm eul nostru, sinele nostru care are un potenţial imens. În noi se află comori măreţe. Trebuie să fim conştienţi de acest adevăr. Doar privind în noi, vom primi răspunsuri la întrebări cruciale pentru existenţa noastră.

Muzica şi secretele ei

Zilele trecute am dat peste o melodie de-a dreptul fascinantă…se numeşte „You in my september”, pe ale cărei note sufletu-mi a început spontan să danseze de bucurie, să experimenteze angelice trăiri. Aşa l-am descoperit pe celebrul pianist rus Igor Krutoy şi a lui muzică aparte ce mi-a dat fiorul sublim al nostalgiei. E ca şi cum am descoperit un tărâm de vis, în care nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima dragostea.
Am găsit note aşezate inspirat pe un portativ ce îmi fac sufletul să vibreze de farmec şi poezie. Se simte frumuseţea subtilă a muzicii lui…un miraj ce ne acaparează sufletele total şi ireversibil. De la această melodie de mai jos, a luat viaţă acest eseu.
Până acum, nu am stat să reflectez la rolul pe care-l are muzica în vieţile noastre…unele lucruri (aerul, apa, lumina, florile etc.) le luăm ca atare, ca şi cum ni s-ar cuveni, nu ne oprim o clipă să ne întrebăm cât de esenţiale sunt şi cât de mult merită apreciere din partea noastră.
Ascultând muzica diafană ce-mi relaxa mintea şi-mi hrănea sufletul cu speranţă şi lumină, mi-am pus unele întrebări: Ce îneamnă muzica în viaţa mea? Ce mesaj îmi transmite ea? De ce are o influenţă atât de covârşitoare asupra sufletelor noastre? Am înţeles că muzica nu are vârstă, nu ţine cont de naţionalitate, de categoria socială…ea îndepărtează barierele dintre noi şi ne aduce laolaltă într-o lume a prieteniei, a împăcării, a bucuriei şi dragostei. Muzica are un limbaj universal, ajunge cu uşurinţă la orice inimă, poate fi înţeleasă fără cuvinte, fără imagini, fără explicaţii.
Iubesc muzica…poezia…dansul…teatrul. Sufletul meu simt că se regăseşte în sfera artelor, a frumuseţii creatoare. Sufletul meu boem este atras de frumuseţea nemuritoare a muzicii. Ea îmi stimulează activitatea creatoare. Eu cred că frumuseţea artistului este un ecou al frumuseţii divine. Cineva, acolo sus, Dumnezeu are grijă să-i inspire pe cei de jos, pe oamenii talentaţi, pentru a compune ceva cu care El să ajungă la inima omului... Dar cine nu iubeşte muzica? mi-aţi putea spune…Într-adevăr, orice om mai mult sau mai puţin evoluat tresare la auzirea unui cântec. E imposibil ca inima lui să nu-i fie atinsă de parfumul „delicat” pe care notele muzicale în jocul sublim al dragostei lor, îl eliberează în fiinţele noastre.
Îmi place să ascult orice gen de muzică, atâta timp cât versurile păstrează nota decenţei, însă mă regăsesc mai mult în muzica ”veche”, fiind o fire clasică şi romantică…nu exclud nici modernul, inovaţia muzicii prezente, deorece diversitatea ne face personalitatea mai complexă. Eu compar muzica cu vinul…ştiţi că se zice că vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun…la fel şi în cazul muzicii, ea de-a lungul timpului nu-şi pierde calitatea.
Muzica împletită cu poezia ne ridică la o dimensiune mult mai înaltă în care divinul topeşte zgura umană, dând aripi gândurilor noastre spre a zbura spre Înalt şi deschizându-ne complet inimile spre bine şi frumos…spre miracolul, numit MUZICĂ.
Mi se par potrivite cuvintele filozofului grec Platon: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor.”

E el?!

Seara,tarziu...e singur in camera si nu poate dormi.Se gandeste la ea si isi doreste sa o revada..chiar daca s-au vazut acum o ora..Nu mai poate fara ea.Vrea sa o stranga in brate.Ea l-a facut sa cunoasca adevarata dragoste? E diferita.De aceea a reusit...Isi aduce cu tristete aminte cum era totul inainte de ea...?Probabil isi pierduse increderea in toti..Chiar si in el.Se simtea pustiit si fara rasuflare.Zice ca ea e minunata.Ca il farmeca cu fiecare minut ce trece.Ca de multe ori il ia prin surprindere.Ca e atat de atragatoare intr-un mod naiv.Ochii ei ii vrajesc trupul, iar atunci cand ea se uita la el...Mai spune ca o iubeste asa cum nu a mai iubit.O iubeste asa cum nu va mai iubi.O doreste in bratele sale si adora sa o vada cum ii zambeste nonsalant.Spune ca zambetul ei..raza lui de soare in fiecare dimineata.Pieptul ei mic si cald in care bate o inima rapida ca tropotul unei ploi il ameteste de dragoste cu totul.Parfumul ei fin ii spala creierul din plin.Atingerea buzelor lor il face sa pluteasca undeva deasupra lumii... Spune ca o iubeste.O iubeste cu adevarat.Nu vrea sa se desparta de ea vreodata.Vrea sa ramana cu ea pentru totdeauna ..Impreuna la bine si la rau.Vrea sa isi uneasca destinul cu al ei...Dar nu e inca timpul.Daca viata i-ar cere-o.Si-ar oferi-o pe a lui pentru ca ea sa fie bine.Ar face orice i-ar sta in putinta pentru ea.Pentru binele ei...
Daca ea i-ar cere-o)..desi sufletului lui s-ar sfarama in mii de bucatele pentru ca nu isi mai poate vedea viata fara ea alaturi..ar pleca si ar lasa-o in pace...dar spera ca asa ceva nu este posibil.Ca iubirea lor va trimfa...Spera pentru ca o iubeste.Spera ca totdeauna...va fi al ei.