Inima si Gandul

Ar trebui sa vorbim despre dragoste ca despre vreme la un firesc al zilei, ca un mecanism al protocolului social.
Gandul: Ai aflat ce inseamna a iubi?
Inima: Da. A durat ceva, a luat ceva timp dar am aflat. Iubesti atunci cand tu iti afli rostul pe pamant si toate in jurul tau au un rost, au frumusete, au stralucire.
G: Nu pari vesela cand spui ca ai aflat. De ce?
I: Pentru ca drumul nu a fost usor. Si pamantul pe care am calcat a fost uneori arid, inghetat, rascolit de nou mormant... Dar cateodata am fost inconjurata de soare si de culori minunate.
G: Dar ce rost are iubirea? Doar ca sa ne descopere noua un rost?
I: Nu, iubirea are rosturile ei, cum ar fi sa ne dea glasul sa cantam, nebunia de a dansa de unul singur, curajul spre a-l atinge pe celalalt, sa ne descopere visul, speranta, teama, dorinta, sa ne dezvolte creativitatea de a ne rosti sentimentele amintite, sa ne cucereasca timpul spre a nu-i mai simti prezenta ci doar lipsa. Iubirea are rosturile ei, multe dintre ele, negraitoare.
G: Dar oamenii de ce au nevoie de iubire?
I: Eu am avut nevoie de iubire pentru ca altfel nu imi gaseam lumina sa infloresc, caldura sa cresc si puterea sa ma inalt. Oamenii...nu stiu, fiecare iubeste dintr-un motiv personal.
G: Ce pierzi cand iubesti? Regreti ceea ce pierzi?
I: Linistea. Iar linistea pentru mine inseamna moarte, nu regret. Imi place agitatia si framantarea clipelor cand nu stiu daca sunt iubita, cand imi e dor, cand caut sa daruiesc celui drag tot ce e mai bun. Toata nebunia de a realiza din fulgi, ceva solid.
G: Cat timp ai nevoie de iubire?
I: Viata intreaga. Pentru ca altfel raman fara vlaga.
G: Dar ai suferit cand ai iubit? De ce sa ma iubesti iar? De ce sa suferi iar?
I: E pacat sa te ofilesti. Si apoi, dupa ce ai gustat savoarea iubirii faci totul sa te intorci iar la ea... ( Dar mai vorbim si alta data despre asta. Acum, hai. Odihna!

Cine?

Sunt in atentia tuturor si toti amicii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 23 din 24 de ore, sa "nu cad" prada din nou, iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista.
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toiti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec, cand ma face sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. Acolo unde, pentru voi, sunt perfecta.
.
.
.
...Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu-l cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de km. Cum mai am putere? Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Ma apropii tot mai mult de geam si vad nu foarte departe, un pod. Instinctiv imi pun pantalonii si ma indrept spere nicaieri. Apa are darul de a ma linisti. Inotand sau pur si simplu privind-o cum curge...asa ma calmez.
Desi e cam 5 pm si iarna, tot mai trec cateva masini pe strada. Oamenii ma privesc ciudat intuind ca plang intr-o limba pe care ei nu o cunosc... Traversez strazile fara sa ma asigur si ajung pe mult ravnitul pod. Merg pana la jumatatea lui si ma opresc. Ma uit ca o criminala in stanga si in dreapta si ma bucur ca nu este nimeni prin jur. Privesc apa cum curge si cum se oglindeste lumina de pe pod in ea. Oare cat e de adanca? Oare sunt pesti care inoata?...
Reiau in minte evenimentele tragice sau frumoase din ultimele zile/saptamani/luni. Ohoo, ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca valul asta...dar ce val? ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine poate o sa fiu mai insensibila, poimaine nu o sa ma mai impresioneze nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic...
Daca as aluneca acum de pe pod, oare si-ar da cineva seama de lipsa mea? Oare ce s-ar gandi? Ca m-am sinucis, ca m-a impins cineva, ca...? Poate o sa sesizeze cineva si or sa ma caute peste tot. N-o sa ma gaseasca, iar ai mei vor fi chemati sa imi adune lucruruile(de acolo de pe unde mai sunt). Voi fi disparuta pentru cativa ani buni deja, multi m-or fi si uitat, pana cand intr-o zi, trupul meu va fi gasit de un pescar matinal. Un trup desfigurat si neinsufletit.
Derulez in minte tot filmul. stiu exact ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu.( Dar de ce sa ma planga? Sa se bucure, frate! Voi fi acolo departe de raul asta de pe Pamant.) Mda, stiu tot.
Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorat inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta "doliu"; Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost "ucis" cu sange rece...pe un pod?!
Dar, sa nu mai fiu masochista sau sadica asa cum mi se spunea...
Imi sterg ochii si zambesc. Ma asteapta El, acolo in casuta Lui. Ma duc, poate are putere sa ma ierte...