Agatha Christie - Cutitul in ceafa
duminică, 4 decembrie 2011
vineri, 2 decembrie 2011
sâmbătă, 22 octombrie 2011
sâmbătă, 20 august 2011
Cam asta spunea Solomon Marcus:(Cine este pe bacnota de 10 lei?)
Cumpărasem ceva şi am întins vînzătoarei o bancnotă de 10 lei, dar chiar în acel moment mi-a venit ideea unui experiment. Simulînd ignoranţa, cu aerul că vreau să aflu de la ea, o întreb: Ştiţi cumva cine este bărbatul de pe această bancnotă? Răspunsul a fost spontan şi fără curiozitatea de a privi bancnotă: „Nu ştiu, domnule, o fi vreun procopsit de scriitor. Dar nu are nici o importanţă; totul este valoarea şi ea este scrisă clar: 10 lei“.
Nu era scriitor, era pictor, dar cred că pentru persoana respectivă o atare diferenţă nu prezintă nici un interes. Scriitor sau pictor, tot un „procopsit“ era.
Selecţia personalităţilor care apar pe cele şapte tipuri de bancnote a fost bine chibzuită. În ordinea crescătoare a valorii bancnotelor, avem un istoric: Iorga; un compozitor: Enescu; un pictor: Grigorescu; un pionier al aviaţiei: Vlaicu; trei scriitori: Caragiale, Blaga şi Eminescu. Primii doi şi ultimul provin din Nordul Moldovei, zonă recunoscută a fi excelat prin creativitate în domeniile umaniste; al treilea şi al cincilea sînt din Muntenia, iar ceilalţi doi sînt transilvăneni. O relativă omogenitate de generaţie poate fi observată: toţi s-au născut în secolul al XIX-lea şi, cu o singură excepţie, au murit în secolul trecut.
Să introduci un element de cultură pe un obiect strict utilitar – banul – iată o idee care nu poate fi decît salutată, în ipoteza că privirea cetăţeanului se va opri măcar în treacăt pe chipul de pe bancnotă, va fi curios să afle ceva despre el, dacă nu cumva ştia dinainte despre cine este vorba; şi în acest caz, îşi va întipări mai bine în minte însemnătatea sa. Dar, cu regret trebuie să observăm, acest ipotetic scenariu, de foarte multe ori, nu funcţionează.
Eşecul se observă nu numai în cazul bancnotelor, ci şi în multe alte cazuri similare. Foarte multe persoane nu au curiozitatea de a şti cine este cel care dă numele străzii pe care locuiesc. Am identificat numeroşi elevi care ignoră – şi nici nu au avut curiozitatea de a întreba – cine este cel care dă numele şcolii la care ei învaţă. Mi s-a întîmplat ca la festivitatea de premiere a cîştigătorilor unor concursuri şcolare care purtau nume celebre (Arhimede, Lalescu) să constat că unii premiaţi ignorau identitatea numelor respective („desigur, o fi un matematician, altfel nu era ales ca nume al unui concurs de matematică“). Dacă doreai să afli mai mult – de exemplu, cam cînd a trăit –, atunci riscai răspunsuri dintre cele mai extravagante.
Cîţi dau atenţie chipurilor de pe timbrele poştale? Cîţi sînt curioşi să ştie provenienţa din nume proprii a unor cuvinte comune („simptomul de celebritate este faptul că ţi se scrie numele cu literă mică“)? O situaţie penibilă o prezintă de multe ori portretele de pe pereţii şcolilor. În Cabinetul de matematică al unei şcoli în care elevii aveau zilnic ore de clasă se aflau pe pereţi portretele lui Pitagora, Euclid, Newton, Ţiţeica, Pompeiu, Lalescu, Vrânceanu şi Moisil. Am constatat că cei mai mulţi elevi nici măcar nu avuseseră curiozitatea de a privi acele chipuri, de a dori să afle ce ispravă au la activul lor, de ce merită ei să fie aduşi în atenţia noilor generaţii. Nici unul nu-i adresase profesorului o întrebare în acest sens. Dar, parcă într-o deliberată complicitate, nici profesorii nu avuseseră iniţiativa de a-i informa pe elevi în acest sens. I-am întrebat pe elevi: De ce credeţi voi că se pun aceste tablouri pe pereţi? Răspunsul a fost dezarmant: „Ca să nu rămînă pereţii goi“.
Dacă m-aş opri aici, aş putea fi bănuit că preconizez reluarea concursurilor de pe vremuri, de tipul Cine ştie, cîştigă sau că doresc să se introducă şi la noi concursuri de tipul acelora de la TV5 Monde, Questions pour un champion. Or fi avînd şi ele un rost, dar altceva mă interesează aici. Fenomenele negative pe care le-am semnalat sînt efectul unor deficienţe grave ale sistemului educaţional şi al mentalităţii dominante în multe sectoare ale vieţii sociale, în viaţa multor familii, dar în primul rînd în mass-media. Tinerii primesc în şcoală anumite cunoştinţe, reţin anumite date, exersează folosirea unor unelte, a unor procedee, dar nu capătă esenţialul: nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile lor puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi. Evident, este aici o apreciere generică, pe care trebuie s-o înţelegem cu excepţiile de rigoare. Şcoala actuală nu reuşeşte să convertească activitatea sa într-un act de cultură, în ciuda faptului că avem mulţi profesori foarte buni; dar ei lucrează pe un scenariu învechit, prăfuit, cu programe avînd grave lacune, cu multe lucruri care trebuie eliminate, cu manuale la fel de deficitare ca şi programele pe care se bazează, cu un scenariu depăşit al relaţiei educator-elev, în care accentul cade pe predare şi comandă, nu pe interacţiune, întrebare şi discuţie critică. Drept urmare, foarte mulţi tineri intră în viaţă şi în profesie fără nevoia de cultură; dacă nu au avut şansa de a se naşte cu ea sau/şi de a beneficia de o educaţie specială acasă sau/şi de condiţii speciale în şcoală, indiferenţa lor faţă de marile personalităţi ale istoriei este de aşteptat. Dar de aici ni se trag multe nenorociri.
PS: Solomon Marcus este matematcian, membru al Academiei Romane.
(Probabil e atat de destept incat dezbaterile la care participam si eu in cadrul Scolii de Vara de la Sighetul Marmatiei, il adormeau.)
Nu era scriitor, era pictor, dar cred că pentru persoana respectivă o atare diferenţă nu prezintă nici un interes. Scriitor sau pictor, tot un „procopsit“ era.
Selecţia personalităţilor care apar pe cele şapte tipuri de bancnote a fost bine chibzuită. În ordinea crescătoare a valorii bancnotelor, avem un istoric: Iorga; un compozitor: Enescu; un pictor: Grigorescu; un pionier al aviaţiei: Vlaicu; trei scriitori: Caragiale, Blaga şi Eminescu. Primii doi şi ultimul provin din Nordul Moldovei, zonă recunoscută a fi excelat prin creativitate în domeniile umaniste; al treilea şi al cincilea sînt din Muntenia, iar ceilalţi doi sînt transilvăneni. O relativă omogenitate de generaţie poate fi observată: toţi s-au născut în secolul al XIX-lea şi, cu o singură excepţie, au murit în secolul trecut.
Să introduci un element de cultură pe un obiect strict utilitar – banul – iată o idee care nu poate fi decît salutată, în ipoteza că privirea cetăţeanului se va opri măcar în treacăt pe chipul de pe bancnotă, va fi curios să afle ceva despre el, dacă nu cumva ştia dinainte despre cine este vorba; şi în acest caz, îşi va întipări mai bine în minte însemnătatea sa. Dar, cu regret trebuie să observăm, acest ipotetic scenariu, de foarte multe ori, nu funcţionează.
Eşecul se observă nu numai în cazul bancnotelor, ci şi în multe alte cazuri similare. Foarte multe persoane nu au curiozitatea de a şti cine este cel care dă numele străzii pe care locuiesc. Am identificat numeroşi elevi care ignoră – şi nici nu au avut curiozitatea de a întreba – cine este cel care dă numele şcolii la care ei învaţă. Mi s-a întîmplat ca la festivitatea de premiere a cîştigătorilor unor concursuri şcolare care purtau nume celebre (Arhimede, Lalescu) să constat că unii premiaţi ignorau identitatea numelor respective („desigur, o fi un matematician, altfel nu era ales ca nume al unui concurs de matematică“). Dacă doreai să afli mai mult – de exemplu, cam cînd a trăit –, atunci riscai răspunsuri dintre cele mai extravagante.
Cîţi dau atenţie chipurilor de pe timbrele poştale? Cîţi sînt curioşi să ştie provenienţa din nume proprii a unor cuvinte comune („simptomul de celebritate este faptul că ţi se scrie numele cu literă mică“)? O situaţie penibilă o prezintă de multe ori portretele de pe pereţii şcolilor. În Cabinetul de matematică al unei şcoli în care elevii aveau zilnic ore de clasă se aflau pe pereţi portretele lui Pitagora, Euclid, Newton, Ţiţeica, Pompeiu, Lalescu, Vrânceanu şi Moisil. Am constatat că cei mai mulţi elevi nici măcar nu avuseseră curiozitatea de a privi acele chipuri, de a dori să afle ce ispravă au la activul lor, de ce merită ei să fie aduşi în atenţia noilor generaţii. Nici unul nu-i adresase profesorului o întrebare în acest sens. Dar, parcă într-o deliberată complicitate, nici profesorii nu avuseseră iniţiativa de a-i informa pe elevi în acest sens. I-am întrebat pe elevi: De ce credeţi voi că se pun aceste tablouri pe pereţi? Răspunsul a fost dezarmant: „Ca să nu rămînă pereţii goi“.
Dacă m-aş opri aici, aş putea fi bănuit că preconizez reluarea concursurilor de pe vremuri, de tipul Cine ştie, cîştigă sau că doresc să se introducă şi la noi concursuri de tipul acelora de la TV5 Monde, Questions pour un champion. Or fi avînd şi ele un rost, dar altceva mă interesează aici. Fenomenele negative pe care le-am semnalat sînt efectul unor deficienţe grave ale sistemului educaţional şi al mentalităţii dominante în multe sectoare ale vieţii sociale, în viaţa multor familii, dar în primul rînd în mass-media. Tinerii primesc în şcoală anumite cunoştinţe, reţin anumite date, exersează folosirea unor unelte, a unor procedee, dar nu capătă esenţialul: nevoia de a înţelege, curiozitatea de a afla, plăcerea de a asimila idei, bucuria de a face ceva cu propriile lor puteri intelectuale şi ambiţia de a se realiza ca personalităţi. Evident, este aici o apreciere generică, pe care trebuie s-o înţelegem cu excepţiile de rigoare. Şcoala actuală nu reuşeşte să convertească activitatea sa într-un act de cultură, în ciuda faptului că avem mulţi profesori foarte buni; dar ei lucrează pe un scenariu învechit, prăfuit, cu programe avînd grave lacune, cu multe lucruri care trebuie eliminate, cu manuale la fel de deficitare ca şi programele pe care se bazează, cu un scenariu depăşit al relaţiei educator-elev, în care accentul cade pe predare şi comandă, nu pe interacţiune, întrebare şi discuţie critică. Drept urmare, foarte mulţi tineri intră în viaţă şi în profesie fără nevoia de cultură; dacă nu au avut şansa de a se naşte cu ea sau/şi de a beneficia de o educaţie specială acasă sau/şi de condiţii speciale în şcoală, indiferenţa lor faţă de marile personalităţi ale istoriei este de aşteptat. Dar de aici ni se trag multe nenorociri.
PS: Solomon Marcus este matematcian, membru al Academiei Romane.
(Probabil e atat de destept incat dezbaterile la care participam si eu in cadrul Scolii de Vara de la Sighetul Marmatiei, il adormeau.)
vineri, 19 august 2011
Cam asta spunea Petre Barbu:(Ramane doar dragostea)
Purta o rochie albă şi simplă. Răsfoia cu înfrigurare o carte, de parcă ar fi căutat fragmentul ei preferat.
În urmă cu şapte ani scriam un roman. Aveam un personaj principal, Tache. Un bărbat de 44 de ani, singur, blazat şi cam bătut în cap. Ca să-i pun sângele în mişcare, i-am căutat o femeie. Dar ce fel de femeie putea să se îndrăgostească de un loser?
În acea vreme ajungeam la timp la serviciu, cu metroul. Atunci am descoperit o fată. Cobora la fel ca şi mine, la capăt de linie. Probabil că acolo muncea la o firmă bună, care-i plătea leafa la timp. Părul ei vopsit în albastru, o nuanţă închisă, de indigo nou-nouţ, se reflecta cool în lumina chioară a metrolui. Avea o faţă luminoasă, un nas drept, ochi migdalaţi, purta tot felul de bluze pastelate, fuste lălâi şi, ca orice bărbat, m-am întrebat ce corp drăcesc poate să se ascundă sub acele cârpe. De câteva ori am surprins-o vorbind cu colegii de serviciu întâlniţi în metrou. Erau tineri, doar cu grija de a ajunge la slujbă. Şi i-am auzit glasul cu un timbru ferm, dar senin.
Asta e femeia care poate să-l trezească la viaţă pe bietul meu Tache! Şi am aşezat-o lângă el. I-am dat un nume: Maria. Astfel, mi-a fost mai uşor să-i conduc pe Tache şi pe Maria, să-i fac să se cunoască, să se placă, ea să râdă de ticurile şi de apucăturile lui de bărbat copt (care începe să chelească şi să se boşorogească), el să-şi bată joc de naivităţile, tupeul şi zburdălnicia unei fete cu părul albastru, mereu vâlvoi. Ea să se bucure de trandreţea lui stângace, el să se bucure de trupul ei crud. Mi-a fost mai uşor să-i fac să sufere, să se îndoiască, să fie fericiţi. El să se molipsească de revolta ei, ea să împrumute din înţelepciunea unui loser. Dar până la urmă povestea din carte nu contează. Pe Tache şi pe Maria i-am făcut să se despartă. Pentru că aşa am vrut eu. Ea să plece în Occident, acolo e viaţa!, el să rămână aici, în România, pentru că aici e viaţa unui bărbat la 44 de ani, blazat şi singur. Am terminat romanul, l-am publicat şi l-am uitat.
Şi acum călătoresc cu metroul, dar ajung mai târziu la serviciu. Nu ştiu cum se face, dar mă mişc mai greu. Zilele trecute, când metroul intra în staţia de la capătul liniei, mi-am ridicat privirea din cartea pe care o citeam. (N-au importanţă titlul şi autorul.) Şi în faţa mea am descoperit-o pe fata cu părul albastru. Am recunoscut-o din prima. I-am ghicit ochii migdalaţi, puţin obosiţi, şi linia ascuţită a nasului. O doamnă! Nu-şi mai purta părul rebel, ci doar câteva şuviţe albastre. Purta o rochie albă şi simplă. Răsfoia cu înfrigurare o carte, de parcă atunci o terminase de citit, căutând fragmentul ei preferat. (Nu, nu era romanul meu! Asta chiar ar fi fost o coincidenţă trasă de păr pe care nici eu n-aş fi crezut-o!) Am mers în spatele ei până am ieşit din staţia de metrou. Ea a luat-o la stânga, eu la dreapta. Am mai întors o dată privirea după ea şi, apăsat de un ciudat fior, am simţit nevoia să-l caut, să-l sun,să-i scriu, să-i strig lui Tache al meu: „Băi, Tache, am văzut-o pe Maria! A rămas la fel de frumoasă. Dar i-am văzut verigheta pe deget! Ai pierdut-o definitiv, băi, losere!"
joi, 28 iulie 2011
Carte: "Ratacirile fetei nesabuite" Mario Llosa
Despre tipul asta am auzit cate ceva, evident, abia dupa ce a castigat Nobelul. Cartea, e o carte simpluta, usurica si relaxanta. Subiectul clasic, iubirea nestatornica, deosebit fiind faptul ca de data asta, femeia era cea nesabuita.
Ratacirile fetei nesabuite merita citita pentru erotismul cartii, forta ei, frumusetea ei, ce te fac sa nu o poti lasa sub nici o forma din mana, pana nu o termini. Finalul neasteptat. Tipul acestei fete nesabuite imi este cunoscut, si chiar realist zic eu. Usurinta cu care autorul a facut dintr-un subiect relativ banal un roman de avengura celui discutat nu ma poate face decat sa mai caut in librarii carti de acelasi autor.
Sunt curioasa cum ar arata o carte de tipul : ”Ratacirile barbatului nesabuit” in viziunea lui Llosa.
Ratacirile fetei nesabuite merita citita pentru erotismul cartii, forta ei, frumusetea ei, ce te fac sa nu o poti lasa sub nici o forma din mana, pana nu o termini. Finalul neasteptat. Tipul acestei fete nesabuite imi este cunoscut, si chiar realist zic eu. Usurinta cu care autorul a facut dintr-un subiect relativ banal un roman de avengura celui discutat nu ma poate face decat sa mai caut in librarii carti de acelasi autor.
Sunt curioasa cum ar arata o carte de tipul : ”Ratacirile barbatului nesabuit” in viziunea lui Llosa.
duminică, 24 iulie 2011
Ti-e dedicata domnule p,A.T.
Nu ti-as spune niciodata ce simt pentru tine. Si stii de ce? Fiindca alegi alt drum obligandu-ma pe mine sa pasesc chair acum pe drumul opus, intorcundu-ma cu spatele. Ca sa ce? Ca sa ma ajute sa uit de tine si de viata pe care o vei dezvolta cu altcineva.
Nu-i nevoie sa intelegi gandurile unei persoane care scrie deseori pe un blog, mai ales cand exista articole cu teme diferite - de la povesti cu pesti pana la o realitate sarata. Nu ai nevoie de undita, ci de momeala calitativa. Cum faci rost? Simplu. Curantand camera ce acum e rosie. Nu uita: praful inseamna mizerie. Mizeria provoaca dileme gandurilor si actiunilor noastre. Nu vrei sa gresesti desi o faci... uneori cu buna stiinta. Nu vrei sa simti, dar crezi in existenta sentimentelor puternice. Nu vrei sa ai pacate capitale dar le degaji...uneori dorind sa iti dezvolti superioritatea.
Nu vrei sa cauti ceea ce consideri ca e pierdut undeva in coltul camerei, cand de fapt fara sa iti dai seama, vei gasi in cealalta camera a recuzitelor. Atunci intervin alegerile. Accepti ca momeala sa iti manipuleze concentratia? Sau vei alege invartirea unditeti prin balta pestilor? Intr-o zi cand tu o vei considera apropiata, vei realiza ca e prea tarziu...Oricum :) enjoy(cum spui adesea TU)
Aaa...defapt vroiam sa spun: LA MULTI ANI!
Nu-i nevoie sa intelegi gandurile unei persoane care scrie deseori pe un blog, mai ales cand exista articole cu teme diferite - de la povesti cu pesti pana la o realitate sarata. Nu ai nevoie de undita, ci de momeala calitativa. Cum faci rost? Simplu. Curantand camera ce acum e rosie. Nu uita: praful inseamna mizerie. Mizeria provoaca dileme gandurilor si actiunilor noastre. Nu vrei sa gresesti desi o faci... uneori cu buna stiinta. Nu vrei sa simti, dar crezi in existenta sentimentelor puternice. Nu vrei sa ai pacate capitale dar le degaji...uneori dorind sa iti dezvolti superioritatea.
Nu vrei sa cauti ceea ce consideri ca e pierdut undeva in coltul camerei, cand de fapt fara sa iti dai seama, vei gasi in cealalta camera a recuzitelor. Atunci intervin alegerile. Accepti ca momeala sa iti manipuleze concentratia? Sau vei alege invartirea unditeti prin balta pestilor? Intr-o zi cand tu o vei considera apropiata, vei realiza ca e prea tarziu...Oricum :) enjoy(cum spui adesea TU)
Aaa...defapt vroiam sa spun: LA MULTI ANI!
vineri, 8 iulie 2011
Sa vedem...
Revenind la minunatul grup de cuvinte ” Traieste-ti viata”. Ni se spune des, auzim peste tot , chiar si in melodii sau filme , emisiuni , in fine , cel mai des o auzi de la o persoana apropiata. Apoi , cu o privire usor confuza , te mai trezesti sa-i intrebi ” Cum?” , alteori nu mai intrebi pentru ca stii ca nu vei primi nici un raspuns , si daca vi-l dau ,cu siguranta nu vor stii sa-ti dea un raspuns concret… pentru ca nimeni nu stie ce e viata in adevaratul sens al cuvantului, sau cum se manifesta , sau pana la urma care este rolul evulutiei noastre , de ce ne nastem , ca apoi sa murim , iar in timp nimeni nu-si va mai aduce aminte de numele tau. Ganditi-va cati indivizi au numele tinut sub anonimat. Cate vieti au fost risipe , sau cate genii au murit si nimeni nu stie de existenta lor , ce au vrut sa faca si nu au mai reusit.. sau de ce nu au reusit. Si asta este genul de tema care pe mine ma bate . Cand imi pun o mie de intrebari si-mi dau singura raspunsuri , ca apoi sa mi le si contrazic, ca in final sa ma pierd si sa nu ajung la nici o concluzie.
Traieste-ti viata, eu o traduc prin , fa ce simti , nu-ti fie teama , relaxeza-te ca totul o sa fie bine , si ce daca nu va fi , oricum e trecator , si peste un timp ai sa uiti. Inca un lucru pe care il urasc la psihic , faptul ca majoritatea amintirilor frumoase se pierd , sau ti le reamintesti rar si foarte greu , in schimb cu siguranta vei fi urmarit de o intamplare jalnica pana la sfarsitul vietii , ca dupa moarte nu stiu unde ajungem si daca si acolo ne vor urmari intamplari din viata , sau mai putem privi moartea ca o a doua viata , una infinita .. uite ca nu m-am gandit la asta pana acum. Dar iar deviez de la subiect.
Eu astept cateva pareri sau ce intelegeti voi prin a-ti trai viata… poate cine stie , impreuna vom ajunge sa descoperim acest mic secret pe care nimeni nu a avut bunavointa sa ni-l impartaseasca.
Traieste-ti viata, eu o traduc prin , fa ce simti , nu-ti fie teama , relaxeza-te ca totul o sa fie bine , si ce daca nu va fi , oricum e trecator , si peste un timp ai sa uiti. Inca un lucru pe care il urasc la psihic , faptul ca majoritatea amintirilor frumoase se pierd , sau ti le reamintesti rar si foarte greu , in schimb cu siguranta vei fi urmarit de o intamplare jalnica pana la sfarsitul vietii , ca dupa moarte nu stiu unde ajungem si daca si acolo ne vor urmari intamplari din viata , sau mai putem privi moartea ca o a doua viata , una infinita .. uite ca nu m-am gandit la asta pana acum. Dar iar deviez de la subiect.
Eu astept cateva pareri sau ce intelegeti voi prin a-ti trai viata… poate cine stie , impreuna vom ajunge sa descoperim acest mic secret pe care nimeni nu a avut bunavointa sa ni-l impartaseasca.
marți, 5 iulie 2011
Carte: "iubire etc." Julian Barnes
O lectura de o zi, din care, tu, adolescent sau nu...stai...publicul meu devine matur….rectific……tu, om matur in devenire, ai o groaza de lucruri de invatat.
Ideea e destul de simpla. Trei personaje principale : Stuart, Oliver si Gillian. S si O, cei mai buni prieteni din copilarie. S si G se casatoresc. Dupa 4 ani, O si G se casatoresc. Apar personaje secundare, ca Sophie si Maria, fiicele ( celor 3 ), Ellie, Terri si Mme Wyatt. Cartea formata dintr-un dialog pe replici, ca un fel de corespondenta intre cei 3. Ironia, comedia, sarcasmul, sentimentele ascunse si cele in vazul lumii, toate reies din replicile si din povestirea intamplarilor ce s-au petrecut cu 10 ani in urma. Final deschis. Carte care merita. Nu de alta, dar a costat doar 5 lei . Cateva citate, drept momeala:
Stuart: “Am facut greseala sa cred ca lucrurile se incheiasera aici, cand ele abia incepeau. Banuiesc ca e o greseala pe care o fac multi. Vedem prea multe filme, citim prea multe carti, credem prea mult in ceea ce ne-au spus parintii. Asta se intampla cam cu un deceniu in urma, cand abia trecuseram de treizeci de ani. Cand aveam….Nu, vad ca puteti face calculul si singuri. “
Dupa ce Stuart vorbise in vreo 4 pagini despre tradare :
“ Oliver: Recunosc, am atipit. Et tu? O, narcolepticul si steatopigosul Stuart, cu crepusculara lui putere de intelegere. Stiti ce, putem sa o luam mai pe ocolite? Ciu-en Lai, eroul meu. Care considerati ca a fost efectul Revolutiei Franceze asupra istoriei universale? La care inteleptul a raspuns :” Este prea devreme ca sa ne pronuntam.” “
” Povestea vietii noastre nu este niciodata o autobiografie, ci intotdeauna un roman.Aceasta este prima greseala pe care o fac oamenii. Amintirile noastre sunt un simplu artificiu, haide, recunoasteti. O modalitate politicoasa de a spune ca romanul vietii lui Stuart este, cinstit vorbind, nepublicabil. L-am supus testului de lectura a primului capitol, asa cum este normal. Uneori ma uit critic si la ultima pagina, doar pentru consfirmare, dar in cazul de fata pur si simplu nu am mai putut. Va rog sa nu ma considerati prea aspru. Sau daca vreti, considerati-ma aspru, dar corect. ”
Gillian : ” Ceea ce vor sa stie cei mai multi, fie ca pun sau nu direct intrebarea, este cum de m-am indragostit de Stuart si m-am casatorit cu el, pentru ca apoi sa ma indragostesc de Oliver si sa ma casatoresc cu el, totul in cel mai scurt timp posibil din punct de vedere legal. L-am iubit sincer pe Stuart. M-am indragostit de el simplu, de-a dreptul. Ne intelegeam bine, sexul functiona, adoram faptul ca ma adora si atata tot. Pe urma, m-am indragostit de Oliver deloc simplu, ci foarte complicat, complet impotriva instinctului si a ratiunii. Am refuzat, m-am opus, m-am simtit profun vinovata. Ideea e ca poti sa iubesti doi oameni, unul dupa altul, unul peste altul, asa cum mi s-a intamplat mie. Si nu inseamna ca o iubire e adevarata si cealalta falsa. Asa as di vrut sa priceapa Stuart. Pe amandoi i-am iubit cu adevarat. Nu ma credeti? Oricum nu conteaza, nu vi s-a intamplat dumneavoastra, nu-i asa? Mi s-a intamplat mie. …. Cand te indragostesti, riscul sa te indragostesti iar creste. Nu-i asa ca e un paradox infernal?”
Gillian : ” Orice relatie contine in ea stafiile sau umbrele tuturor celorlalte relatii. Ale alternativelor abandonate, ale optiunilor uitate, ale vietilor pe care ai fi putut sa le traiesti, dar nu le-ai trait. Mi s-a parut enorm de consolant, pentru ca era adevarat si, in acelasi timp, enorm de tulburator. “
Mme Wyatt : ” Cred ca nu voi mai avea vreun iubit in aceasta viata. Este un lucru pe care, la un moment dat, trebuie sa il recunosti fata de tine insati. Nu, nu-mi faceti complimente. Da, arat cu cativa ani mai tanara decat sunt, dar nu este un adevarat compliment pentru o frantuzoaica care a cheltuit cat am cheltuit eu pe produse de infrumusetare in decursul anilor. Nu atat ac nu mai vreau, cat ca nu mai vreau sa vreau. Nu mai doresc sa doresc. Si sa va spun ceva : sunt la fel de multumita acum ca in anii in care doream. Sunt mai putin ocupata, preocupata. Asa stau lucrurile pentru mine acum. “
Intreg capitolul 10 – Prezervative.
Mme Wyatt : ” Ei da. Doresc , cu amaraciune si fara incetare sa fiu iar tanara. Doresc iubirea. Doresc sa fiu mangaiata. Doresc sexul. Doresc sa fiu tinuta in brate. Doresc sa nu mor. De asemenea, doresc sa mor in somn. Aveti niste conceptii tare naive in ceea ce ne priveste pe noi, batranii. “
Stuart : Prima dragoste e singura dragoste.
Oliver : Cat mai multa dragoste e singura dragoste.
Gillian : Dragostea adevarata e singura dragoste.
Stuart : Nu ca nu mai poti iubi din nou. Unii oameni pot, chiar daca altii nu, Dar indiferetn daca pot sau nu, prima dragoste nu se poate repeta. Si, indiferent daca poti sau nu, prima dragoste nu-ti mai da drumul. A doua dragoste iti da drumul. Dar prima niciodata.
Gillian : Dragostea adevarata este dragostea solida, dragostea de zi cu zi, dragostea care nu te dezamageste niciodata. Vi se pare plicticos? Mie mi se pare profund romantic.
Stuart : PS: Cine a zis ca dragostea ne face mai buni, sau ca ii face pe oameni sa se poarte mai frumos? Cine a zis vreodata asa ceva?
Stuart : PPS: Vreau sa mai subliniez un aspect. Cineva spunea ca faptul de a fi indragostit te face mai vulnerabil la dragoste. Eu vreau sa spun atat : nici pe jumatate cat de face faptul de a nu fi indragostit.
Stuart: PPPS: Si inca ceva. Dragostea aduce fericirea. Asa crede toata lumea nu?Asa am crezut si eu, cu multi ani in urma. Acum nu mai cred. Pareti surprinsi. Ganditi-va numai. Examinati-va propria viata. Dragostea aduce fericirea? Fiti seriosi.
Ellie : Nu vreau sa ajung undeva anume. Parintii spun asta. Dar e limpede ca nu ajungem nicaieri. Tot parintii spun si asta, desigur. Traieste clipa. Asta fac. Incearca lucruri diferite. Asta fac. Nu te lega de nimeni. Nu ma leg. Nu esti tanar decat o data. Stiu. Bucura-te de libertate. Incerc.
Ideea e destul de simpla. Trei personaje principale : Stuart, Oliver si Gillian. S si O, cei mai buni prieteni din copilarie. S si G se casatoresc. Dupa 4 ani, O si G se casatoresc. Apar personaje secundare, ca Sophie si Maria, fiicele ( celor 3 ), Ellie, Terri si Mme Wyatt. Cartea formata dintr-un dialog pe replici, ca un fel de corespondenta intre cei 3. Ironia, comedia, sarcasmul, sentimentele ascunse si cele in vazul lumii, toate reies din replicile si din povestirea intamplarilor ce s-au petrecut cu 10 ani in urma. Final deschis. Carte care merita. Nu de alta, dar a costat doar 5 lei . Cateva citate, drept momeala:
Stuart: “Am facut greseala sa cred ca lucrurile se incheiasera aici, cand ele abia incepeau. Banuiesc ca e o greseala pe care o fac multi. Vedem prea multe filme, citim prea multe carti, credem prea mult in ceea ce ne-au spus parintii. Asta se intampla cam cu un deceniu in urma, cand abia trecuseram de treizeci de ani. Cand aveam….Nu, vad ca puteti face calculul si singuri. “
Dupa ce Stuart vorbise in vreo 4 pagini despre tradare :
“ Oliver: Recunosc, am atipit. Et tu? O, narcolepticul si steatopigosul Stuart, cu crepusculara lui putere de intelegere. Stiti ce, putem sa o luam mai pe ocolite? Ciu-en Lai, eroul meu. Care considerati ca a fost efectul Revolutiei Franceze asupra istoriei universale? La care inteleptul a raspuns :” Este prea devreme ca sa ne pronuntam.” “
” Povestea vietii noastre nu este niciodata o autobiografie, ci intotdeauna un roman.Aceasta este prima greseala pe care o fac oamenii. Amintirile noastre sunt un simplu artificiu, haide, recunoasteti. O modalitate politicoasa de a spune ca romanul vietii lui Stuart este, cinstit vorbind, nepublicabil. L-am supus testului de lectura a primului capitol, asa cum este normal. Uneori ma uit critic si la ultima pagina, doar pentru consfirmare, dar in cazul de fata pur si simplu nu am mai putut. Va rog sa nu ma considerati prea aspru. Sau daca vreti, considerati-ma aspru, dar corect. ”
Gillian : ” Ceea ce vor sa stie cei mai multi, fie ca pun sau nu direct intrebarea, este cum de m-am indragostit de Stuart si m-am casatorit cu el, pentru ca apoi sa ma indragostesc de Oliver si sa ma casatoresc cu el, totul in cel mai scurt timp posibil din punct de vedere legal. L-am iubit sincer pe Stuart. M-am indragostit de el simplu, de-a dreptul. Ne intelegeam bine, sexul functiona, adoram faptul ca ma adora si atata tot. Pe urma, m-am indragostit de Oliver deloc simplu, ci foarte complicat, complet impotriva instinctului si a ratiunii. Am refuzat, m-am opus, m-am simtit profun vinovata. Ideea e ca poti sa iubesti doi oameni, unul dupa altul, unul peste altul, asa cum mi s-a intamplat mie. Si nu inseamna ca o iubire e adevarata si cealalta falsa. Asa as di vrut sa priceapa Stuart. Pe amandoi i-am iubit cu adevarat. Nu ma credeti? Oricum nu conteaza, nu vi s-a intamplat dumneavoastra, nu-i asa? Mi s-a intamplat mie. …. Cand te indragostesti, riscul sa te indragostesti iar creste. Nu-i asa ca e un paradox infernal?”
Gillian : ” Orice relatie contine in ea stafiile sau umbrele tuturor celorlalte relatii. Ale alternativelor abandonate, ale optiunilor uitate, ale vietilor pe care ai fi putut sa le traiesti, dar nu le-ai trait. Mi s-a parut enorm de consolant, pentru ca era adevarat si, in acelasi timp, enorm de tulburator. “
Mme Wyatt : ” Cred ca nu voi mai avea vreun iubit in aceasta viata. Este un lucru pe care, la un moment dat, trebuie sa il recunosti fata de tine insati. Nu, nu-mi faceti complimente. Da, arat cu cativa ani mai tanara decat sunt, dar nu este un adevarat compliment pentru o frantuzoaica care a cheltuit cat am cheltuit eu pe produse de infrumusetare in decursul anilor. Nu atat ac nu mai vreau, cat ca nu mai vreau sa vreau. Nu mai doresc sa doresc. Si sa va spun ceva : sunt la fel de multumita acum ca in anii in care doream. Sunt mai putin ocupata, preocupata. Asa stau lucrurile pentru mine acum. “
Intreg capitolul 10 – Prezervative.
Mme Wyatt : ” Ei da. Doresc , cu amaraciune si fara incetare sa fiu iar tanara. Doresc iubirea. Doresc sa fiu mangaiata. Doresc sexul. Doresc sa fiu tinuta in brate. Doresc sa nu mor. De asemenea, doresc sa mor in somn. Aveti niste conceptii tare naive in ceea ce ne priveste pe noi, batranii. “
Stuart : Prima dragoste e singura dragoste.
Oliver : Cat mai multa dragoste e singura dragoste.
Gillian : Dragostea adevarata e singura dragoste.
Stuart : Nu ca nu mai poti iubi din nou. Unii oameni pot, chiar daca altii nu, Dar indiferetn daca pot sau nu, prima dragoste nu se poate repeta. Si, indiferent daca poti sau nu, prima dragoste nu-ti mai da drumul. A doua dragoste iti da drumul. Dar prima niciodata.
Gillian : Dragostea adevarata este dragostea solida, dragostea de zi cu zi, dragostea care nu te dezamageste niciodata. Vi se pare plicticos? Mie mi se pare profund romantic.
Stuart : PS: Cine a zis ca dragostea ne face mai buni, sau ca ii face pe oameni sa se poarte mai frumos? Cine a zis vreodata asa ceva?
Stuart : PPS: Vreau sa mai subliniez un aspect. Cineva spunea ca faptul de a fi indragostit te face mai vulnerabil la dragoste. Eu vreau sa spun atat : nici pe jumatate cat de face faptul de a nu fi indragostit.
Stuart: PPPS: Si inca ceva. Dragostea aduce fericirea. Asa crede toata lumea nu?Asa am crezut si eu, cu multi ani in urma. Acum nu mai cred. Pareti surprinsi. Ganditi-va numai. Examinati-va propria viata. Dragostea aduce fericirea? Fiti seriosi.
Ellie : Nu vreau sa ajung undeva anume. Parintii spun asta. Dar e limpede ca nu ajungem nicaieri. Tot parintii spun si asta, desigur. Traieste clipa. Asta fac. Incearca lucruri diferite. Asta fac. Nu te lega de nimeni. Nu ma leg. Nu esti tanar decat o data. Stiu. Bucura-te de libertate. Incerc.
joi, 24 februarie 2011
Inima si Gandul
Ar trebui sa vorbim despre dragoste ca despre vreme la un firesc al zilei, ca un mecanism al protocolului social.
Gandul: Ai aflat ce inseamna a iubi?
Inima: Da. A durat ceva, a luat ceva timp dar am aflat. Iubesti atunci cand tu iti afli rostul pe pamant si toate in jurul tau au un rost, au frumusete, au stralucire.
G: Nu pari vesela cand spui ca ai aflat. De ce?
I: Pentru ca drumul nu a fost usor. Si pamantul pe care am calcat a fost uneori arid, inghetat, rascolit de nou mormant... Dar cateodata am fost inconjurata de soare si de culori minunate.
G: Dar ce rost are iubirea? Doar ca sa ne descopere noua un rost?
I: Nu, iubirea are rosturile ei, cum ar fi sa ne dea glasul sa cantam, nebunia de a dansa de unul singur, curajul spre a-l atinge pe celalalt, sa ne descopere visul, speranta, teama, dorinta, sa ne dezvolte creativitatea de a ne rosti sentimentele amintite, sa ne cucereasca timpul spre a nu-i mai simti prezenta ci doar lipsa. Iubirea are rosturile ei, multe dintre ele, negraitoare.
G: Dar oamenii de ce au nevoie de iubire?
I: Eu am avut nevoie de iubire pentru ca altfel nu imi gaseam lumina sa infloresc, caldura sa cresc si puterea sa ma inalt. Oamenii...nu stiu, fiecare iubeste dintr-un motiv personal.
G: Ce pierzi cand iubesti? Regreti ceea ce pierzi?
I: Linistea. Iar linistea pentru mine inseamna moarte, nu regret. Imi place agitatia si framantarea clipelor cand nu stiu daca sunt iubita, cand imi e dor, cand caut sa daruiesc celui drag tot ce e mai bun. Toata nebunia de a realiza din fulgi, ceva solid.
G: Cat timp ai nevoie de iubire?
I: Viata intreaga. Pentru ca altfel raman fara vlaga.
G: Dar ai suferit cand ai iubit? De ce sa ma iubesti iar? De ce sa suferi iar?
I: E pacat sa te ofilesti. Si apoi, dupa ce ai gustat savoarea iubirii faci totul sa te intorci iar la ea... ( Dar mai vorbim si alta data despre asta. Acum, hai. Odihna!
Gandul: Ai aflat ce inseamna a iubi?
Inima: Da. A durat ceva, a luat ceva timp dar am aflat. Iubesti atunci cand tu iti afli rostul pe pamant si toate in jurul tau au un rost, au frumusete, au stralucire.
G: Nu pari vesela cand spui ca ai aflat. De ce?
I: Pentru ca drumul nu a fost usor. Si pamantul pe care am calcat a fost uneori arid, inghetat, rascolit de nou mormant... Dar cateodata am fost inconjurata de soare si de culori minunate.
G: Dar ce rost are iubirea? Doar ca sa ne descopere noua un rost?
I: Nu, iubirea are rosturile ei, cum ar fi sa ne dea glasul sa cantam, nebunia de a dansa de unul singur, curajul spre a-l atinge pe celalalt, sa ne descopere visul, speranta, teama, dorinta, sa ne dezvolte creativitatea de a ne rosti sentimentele amintite, sa ne cucereasca timpul spre a nu-i mai simti prezenta ci doar lipsa. Iubirea are rosturile ei, multe dintre ele, negraitoare.
G: Dar oamenii de ce au nevoie de iubire?
I: Eu am avut nevoie de iubire pentru ca altfel nu imi gaseam lumina sa infloresc, caldura sa cresc si puterea sa ma inalt. Oamenii...nu stiu, fiecare iubeste dintr-un motiv personal.
G: Ce pierzi cand iubesti? Regreti ceea ce pierzi?
I: Linistea. Iar linistea pentru mine inseamna moarte, nu regret. Imi place agitatia si framantarea clipelor cand nu stiu daca sunt iubita, cand imi e dor, cand caut sa daruiesc celui drag tot ce e mai bun. Toata nebunia de a realiza din fulgi, ceva solid.
G: Cat timp ai nevoie de iubire?
I: Viata intreaga. Pentru ca altfel raman fara vlaga.
G: Dar ai suferit cand ai iubit? De ce sa ma iubesti iar? De ce sa suferi iar?
I: E pacat sa te ofilesti. Si apoi, dupa ce ai gustat savoarea iubirii faci totul sa te intorci iar la ea... ( Dar mai vorbim si alta data despre asta. Acum, hai. Odihna!
Cine?
Sunt in atentia tuturor si toti amicii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 23 din 24 de ore, sa "nu cad" prada din nou, iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista.
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toiti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec, cand ma face sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. Acolo unde, pentru voi, sunt perfecta.
.
.
.
...Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu-l cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de km. Cum mai am putere? Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Ma apropii tot mai mult de geam si vad nu foarte departe, un pod. Instinctiv imi pun pantalonii si ma indrept spere nicaieri. Apa are darul de a ma linisti. Inotand sau pur si simplu privind-o cum curge...asa ma calmez.
Desi e cam 5 pm si iarna, tot mai trec cateva masini pe strada. Oamenii ma privesc ciudat intuind ca plang intr-o limba pe care ei nu o cunosc... Traversez strazile fara sa ma asigur si ajung pe mult ravnitul pod. Merg pana la jumatatea lui si ma opresc. Ma uit ca o criminala in stanga si in dreapta si ma bucur ca nu este nimeni prin jur. Privesc apa cum curge si cum se oglindeste lumina de pe pod in ea. Oare cat e de adanca? Oare sunt pesti care inoata?...
Reiau in minte evenimentele tragice sau frumoase din ultimele zile/saptamani/luni. Ohoo, ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca valul asta...dar ce val? ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine poate o sa fiu mai insensibila, poimaine nu o sa ma mai impresioneze nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic...
Daca as aluneca acum de pe pod, oare si-ar da cineva seama de lipsa mea? Oare ce s-ar gandi? Ca m-am sinucis, ca m-a impins cineva, ca...? Poate o sa sesizeze cineva si or sa ma caute peste tot. N-o sa ma gaseasca, iar ai mei vor fi chemati sa imi adune lucruruile(de acolo de pe unde mai sunt). Voi fi disparuta pentru cativa ani buni deja, multi m-or fi si uitat, pana cand intr-o zi, trupul meu va fi gasit de un pescar matinal. Un trup desfigurat si neinsufletit.
Derulez in minte tot filmul. stiu exact ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu.( Dar de ce sa ma planga? Sa se bucure, frate! Voi fi acolo departe de raul asta de pe Pamant.) Mda, stiu tot.
Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorat inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta "doliu"; Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost "ucis" cu sange rece...pe un pod?!
Dar, sa nu mai fiu masochista sau sadica asa cum mi se spunea...
Imi sterg ochii si zambesc. Ma asteapta El, acolo in casuta Lui. Ma duc, poate are putere sa ma ierte...
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toiti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec, cand ma face sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea. Acolo unde, pentru voi, sunt perfecta.
.
.
.
...Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu-l cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de km. Cum mai am putere? Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Ma apropii tot mai mult de geam si vad nu foarte departe, un pod. Instinctiv imi pun pantalonii si ma indrept spere nicaieri. Apa are darul de a ma linisti. Inotand sau pur si simplu privind-o cum curge...asa ma calmez.
Desi e cam 5 pm si iarna, tot mai trec cateva masini pe strada. Oamenii ma privesc ciudat intuind ca plang intr-o limba pe care ei nu o cunosc... Traversez strazile fara sa ma asigur si ajung pe mult ravnitul pod. Merg pana la jumatatea lui si ma opresc. Ma uit ca o criminala in stanga si in dreapta si ma bucur ca nu este nimeni prin jur. Privesc apa cum curge si cum se oglindeste lumina de pe pod in ea. Oare cat e de adanca? Oare sunt pesti care inoata?...
Reiau in minte evenimentele tragice sau frumoase din ultimele zile/saptamani/luni. Ohoo, ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca valul asta...dar ce val? ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine poate o sa fiu mai insensibila, poimaine nu o sa ma mai impresioneze nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic...
Daca as aluneca acum de pe pod, oare si-ar da cineva seama de lipsa mea? Oare ce s-ar gandi? Ca m-am sinucis, ca m-a impins cineva, ca...? Poate o sa sesizeze cineva si or sa ma caute peste tot. N-o sa ma gaseasca, iar ai mei vor fi chemati sa imi adune lucruruile(de acolo de pe unde mai sunt). Voi fi disparuta pentru cativa ani buni deja, multi m-or fi si uitat, pana cand intr-o zi, trupul meu va fi gasit de un pescar matinal. Un trup desfigurat si neinsufletit.
Derulez in minte tot filmul. stiu exact ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu.( Dar de ce sa ma planga? Sa se bucure, frate! Voi fi acolo departe de raul asta de pe Pamant.) Mda, stiu tot.
Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorat inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta "doliu"; Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost "ucis" cu sange rece...pe un pod?!
Dar, sa nu mai fiu masochista sau sadica asa cum mi se spunea...
Imi sterg ochii si zambesc. Ma asteapta El, acolo in casuta Lui. Ma duc, poate are putere sa ma ierte...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)