Pun ceasul să mă trezească dimineaţa
De pe o zi pe alta. În fiecare zi.
Ore, minute, secunde, zboară ca viaţa,
apropiindu-mă tot mai mult de veşnicii.
Ceasul cel Mare de mult n-a mai sunat...
îşi bate uitarea închis, încuiat..
îl văd pe fereastră cum vine şi tace..
Eu, în timpul meu, cu Timpul n-am pace..
În bătăile inimii îi măsor durata.
Îl simt cum se-apropie. Cândva, voi fi gata.
Mă va lua gata? Voi fi pregătită?
Timpul îmi bate în inima-obosită..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu