Doar tu poţi vindeca

În lumea în care trăim, avem nevoie să ştim "cine suntem" şi "ce vrem" de la viaţă. E necesar să ştim care ne sunt priorităţile, scara valorilor într-o societate aflată în derută şi confuzie morală care tinde tot mai mult să-şi piardă indentitatea spirituală. E important să ne redescoperim în fiecare clipă...
Descopăr că omul adult şi-a pierdut candoarea şi inocenţa de copil. Am uitat să mai fim copii, ne-am îndepărtat de starea primordială de simplitate. Lumea se află într-o eră a tehnologizării. Într-un timp foarte scurt, omul a facut reale descoperiri din punct de vedere medical, ştiinţific etc. Dar din punct de vedere uman? Am făcut chiar un pas pe Lună, dar am făcut oare un pas înainte în a ne apropia de cei din jur, de a-i înţelege, de a-i accepta aşa cum sunt, de a-i iubi sincer? Am zburat în spaţiu, ne-am avântat cu curaj în alte universuri, dar suntem în siguranţă aici pe Pământ? Am eradicat noi criminalitatea, violenţa, prejudecăţile? S-au făcut multe descoperiri medicale în acest secol, dar paradoxal suntem mai bolnavi.
Vreau doar să evidenţiez faptul că noi am regresat în ceea ce priveşte modul de a relaţiona, de a simţi. Odată cu lumea ne-am tehnologizat şi noi, nu mai suntem apţi de a căuta în forurile interioare şi de a simţi profund şi pur. Poate că în unele aspecte am evoluat, însă în altele am involuat. Timpul s-a comprimat şi împreună cu el şi sentimentele noastre.
Privim mai mult în exterior şi mai puţin în interior. Observ că un virus al superficialităţii a cuprins omenirea. Din nefericire, nu ne mai raportăm la partea lăuntrică, la sinele nostru, la suflet, ci la partea materială, vizibilă. Am devenit obsedaţi în ceea ce priveşte viruşii, bacteriile care ar putea invada lumea şi ar crea epidemii ucigătoare, adevărate pandemii. Şi pe bună dreptate acest lucru e îngrijorător. Însă am trecut cu vederea un virus letal pentru sufletele noastre: virusul indiferenţei şi al neîncrederii.
Constat cu tristeţe că iubirea a mulţi oameni s-a răcit…iar în curând va îngheţa dacă nu ne trezim conştiinţele adormite. Acest virus al indiferenţei e foarte subtil, se instalează fără să ne dăm seama în timp ce suntem prinşi în vâltoarea lucrurilor şi ne subminează valoarea umană, erodându-ne sufletul şi pierzându-ne sâmburele divin.
Răul cel mai subtil pe care nu-l conştientizăm este lipsa de încredere. Mai întâi lipsa de încredere în noi şi apoi în ceilalţi. Nu mai avem încredere în capacităţile noastre, în ceea ce suntem noi. De fapt, nu mai încercăm să aflăm ”De ce existăm?”,”Care este sensul vieţii noastre?””ş.a.m.d. Poate că mulţi dintre noi ne-am pus astfel de întrebări, dar câţi dintre noi am găsit răspunsuri satisfăcătoare în acest sens?
Pentru a găsi răspunsuri, trebuie să încetăm să le mai căutăm în exterior, ci în interior, să sondăm eul nostru, sinele nostru care are un potenţial imens. În noi se află comori măreţe. Trebuie să fim conştienţi de acest adevăr. Doar privind în noi, vom primi răspunsuri la întrebări cruciale pentru existenţa noastră.