Silueta

O silueta firava, cu miscari nervoase ale mainilor. Are emotii. Ochii mari, ce inspira blandete si liniste sufleteasca. Zambet larg, dar trist. Priveste de jur imprejur, apoi isi cauta un punct fix si privirea ii ramane acolo... pierduta. Ganduri... idei... fapte. Tresare si revine printre noi. Se prezinta sfios. Nu este o persoana curajoasa. Vocea ii tremura, dar este atat de melodioasa. Degetele se joaca ezitant cu un pix. Apoi, mana stanga, aseaza firele rebele ale bretonului. O data, si inca o data.
Ea este Craciunita. O femeie in floarea varstei. Are un magnetism aparte. Ceva te indeamna sa o privesti, ba chiar sa-i adresezi o intrebare. Fii sigur ca iti va raspunde. Cel putin cu un zambet pe care, pun pariu ca nu-l vei uita.
Daca o intrebai in adolescenta, ce curs vrea sa dea vietii, iti spunea zglobie, plina de neastampar: “Ma voi casatori si voi avea copii. Ma voi ocupa de educatia lor. Am sa ma joc si am sa invat cu ei”.Ce naiva...
Fericirea, nerabdarea se citea in irisul ei. Un caprui tulburat, o nuanta greu de descris.
Pentru Craciunita, cuvantul magic e "POTI". Si-si spunea: Pot sa fiu mai bun a de Craciun, pot sa daruiesc iubire si caldura, pot sa imparatsesc cu ceilalti bucuria mea, pot sa visez asa cum vreau, pot sa fiu eu(asa cum ma stiu, cum lumea ma ste). Pot sa ma bucur de nasterea lui Iisus.
Si atunci, Craciunita isi amintise ce e visat: L-a visat pe Mos. Dar nu asa cum era el, vesel si plin de viata, ci trist. Nu putea sa mai imparta copiilor jucarii.El vroia sa-i roage pe adulti sa il ajute si sa gaseasca impreuna o solutie la marea problema care se ivise. Numai ca...plimbandu-se pe strazile orasului, Mos Craciun a avut o surpriza neplacuta:"oamenii mari" nu se mai gandeau la el. Uitasera ca odata, demult, fusesera si ei copii, iar acum nu le mai pasa de niciun Mos Craciun.
Asa ca Mosul si-a dat seama ca degeaba spera. si atunci, cine poate oare sa-i ofere ajutor? N-ar trebui sa ne schimbam?