Inima si Gandul

Ar trebui sa vorbim despre dragoste ca despre vreme la un firesc al zilei, ca un mecanism al protocolului social.
Gandul: Ai aflat ce inseamna a iubi?
Inima: Da. A durat ceva, a luat ceva timp dar am aflat. Iubesti atunci cand tu iti afli rostul pe pamant si toate in jurul tau au un rost, au frumusete, au stralucire.
G: Nu pari vesela cand spui ca ai aflat. De ce?
I: Pentru ca drumul nu a fost usor. Si pamantul pe care am calcat a fost uneori arid, inghetat, rascolit de nou mormant... Dar cateodata am fost inconjurata de soare si de culori minunate.
G: Dar ce rost are iubirea? Doar ca sa ne descopere noua un rost?
I: Nu, iubirea are rosturile ei, cum ar fi sa ne dea glasul sa cantam, nebunia de a dansa de unul singur, curajul spre a-l atinge pe celalalt, sa ne descopere visul, speranta, teama, dorinta, sa ne dezvolte creativitatea de a ne rosti sentimentele amintite, sa ne cucereasca timpul spre a nu-i mai simti prezenta ci doar lipsa. Iubirea are rosturile ei, multe dintre ele, negraitoare.
G: Dar oamenii de ce au nevoie de iubire?
I: Eu am avut nevoie de iubire pentru ca altfel nu imi gaseam lumina sa infloresc, caldura sa cresc si puterea sa ma inalt. Oamenii...nu stiu, fiecare iubeste dintr-un motiv personal.
G: Ce pierzi cand iubesti? Regreti ceea ce pierzi?
I: Linistea. Iar linistea pentru mine inseamna moarte, nu regret. Imi place agitatia si framantarea clipelor cand nu stiu daca sunt iubita, cand imi e dor, cand caut sa daruiesc celui drag tot ce e mai bun. Toata nebunia de a realiza din fulgi, ceva solid.
G: Cat timp ai nevoie de iubire?
I: Viata intreaga. Pentru ca altfel raman fara vlaga.
G: Dar ai suferit cand ai iubit? De ce sa ma iubesti iar? De ce sa suferi iar?
I: E pacat sa te ofilesti. Si apoi, dupa ce ai gustat savoarea iubirii faci totul sa te intorci iar la ea... ( Dar mai vorbim si alta data despre asta. Acum, hai. Odihna!