O forma imprecisa,precis s-a pierdut ( I I )

In ritm de salsa creatura înviată îl trezeşte pe cercetător apropiindu-i trupul de al ei şi şoptindu-i că nu doreşte să se întoarcă în laborator :
- Oameni ca tine m-au adus în stadiul de formă lipsită de sentimente. Si toţi au părăsit lumea trupească, fiindcă teama provocată de inutilitatea lor în ale structurării afectivităţii s-a dezvoltat în timp ce mă gravau.
- Să înţeleg că eu sunt cel care a câştigat lozul ?
- Eşti destul de isteţ ! Se trage de la salsa. Nu te uita la paşi, ai încredere în mine.
- Ar trebui să am încredere în tine ? Aseară erai un obiect mut din cadrul institutului, iar acum dansezi cu mine. :| !
- Şi eu sunt uimită, nu numai tu. Atingerea mâinilor tale îmi aminteşte de ceea ce cândva mi se părea redundant. Dar acum...
- Acum chiar te bucuri să simţi căldura unei alte persoane...Apropo, eşti cam rece :)
- Ha :), mă faci să zâmbesc. Sinceră să fiu nu credeam că voi mai putea vreodată să râd, să zâmbesc, şi să mă bucur de mâinile calde ale vreunei persoane.
- Şi totuşi nu ai încredere în mine?!
- În nimeni. De ce aş avea încredere în savanţi ca tine ? Voi vreţi doar să descoperiţi, după aceea ascundeţi într-un colţ din vitrină tot, şi gata! Ceea ce ştiu că vei face şi cu mine, dar îţi dau o şansă, pentru că îmi place cum dansezi.
- Vorbeşti serios ?
- Nu ! Eram doar sarcastică. Ceea ce vreau eu de fapt, e să mă ajuţi să redevin o fiinţă!
- Fiinţă? Dar acum ce eşti? Te ţin în braţe...îţi privesc ochii verzi şi genele false acoperite de al tău breton nisipiu, mi te adresezi şoptind şi-mi zâmbeşti!
- De acord că mă placi, dar deocamdată nu sunt reală, iar eu asta vreau! Renunţă la toate proiectele tale şi descoperă-mi persoana.
- Nu am zis că te plac şi nu pot renunţa la institut pentru ceea ce cred că e un vis.
- Nu visezi dragul meu. Eşti savant şi m-ai furat. Cândva eu am murit nejustificat! Află cum am murit şi readu-mă la viaţă!
- Doamne, dar nu pot face asta. Chiar dacă e adevarat ce îmi spui, e imposibil să redevii o fiinţă!
- A, deci te-am convins că nu sunt reală, deşi dansezi cu mine!
- Nu-i corect! Te-ai jucat cu mintea mea. M-ai ameţit.
- Tipic mie, scuze. Dar probabil şi coregrafia a avut ceva de spus acum. Nu ai auzit-o, dar cu sigurantă ai simţit-o. Aşa că bun venit în lumea mea!
- Deci poţi să simţi?
- Da, ironia ameţitoare, întotdeauna am simţit-o. Tocmai de aceea am fost atât de indiferentă. Speram să nu mai simt nimic, iar unul ca tine a reuşit să mă îngheţe. Acum înţelegi?
- Şi cum te-ai gravat?
- Asta trebuie să aflii, şi să mă ajuţi.
- Există şansa, de a uita tot, după ce te voi readuce la viaţă?
- Asta numai tu poţi afla. Tu eşti cercetătorul dintre noi doi...
La Sfârşitul dansului, creatura feminină se stinge în paşi îndoiţi într-o formă neprecisă care încă nu s-a detaşat de inexistenţă..