Filme văzute în câteva zile de August2012

The Stoning of Soraya M

Un film document, mărturie, un dinte de lapte pentru o măsea de ținut minte, un film testamentar care ne spune crud povestea reală a unei femei vortexate într-o lume absurdă, prăfoasă, masculină, paternalistă și misogină, până să ajungi la mahonul logicii tre să dai la o parte mulți vălătuci inecăciosi fabulatorii de rumeguș nesuferit.

A happy event

  A happy event este probabil un truc, însă unul destul de reușit și bibilit de mânuțe tremurânde și priviri ce îmbucă firul vieții cu gămălia timpului. Ar cam fi cazul să ies din registrul stilistic sacadat al bătrânicii care își coase bonețica pe-o prispă impresionistă căci filmul de față emană un suflu tineresc molipsitor și înduioșător. Este un film de personaj, un film matriarhat, el pare sa restituie, aparent sub forma unei povești ușurele cu miros de croissant et chocolat, statutul pierdut al maternului sau mai bine zis veridicul si spiritualitatea acestui statut. Il numeam truc la început deoarece structura sa are menirea evidentă de a cuceri, de a emoționa, este un film don juan-esc, modalitatea în care Nicolas o cucereste pe Barbara aparține registrului cinefil, între ei își face loc până și Kar Wai Wong cu al său In the mood for love, astfel spectatorul cât de cât cinefil cade în mrejele acestei structuri donjuanești. Mai apoi suntem îmborțoșați cu o idee, aceea a maternității mistice, a unei maternități totale și într-o oarecare masură epuizante. Ideologic filmul este mai degraba feminin decât feminist, garnisit cu gingășie tipic frațuzească, cu mici incursiuni ce vorbesc publicului cu candoare narativ-ludic-suprarealista.

Woman in the Dunes (1964)

 Sisiful lui Camus pare să se rostogolească în văgăuna unde locuiește această femeie a nisipurilor. Acest sisif e aici nu un concept efemer și seducător de trist ci unul material, el este bărbatul venit de la oraș prins în mrejele și chingile pustietății, nevoit să viețuiască la limita sănătății și a răbdării alături de o femeie care pare să fie o zeitate a nisipului.Ea s-a adaptat locului până la identificarea cu acesta. Sclipirea nisipului pe corpul ei asudat și obosit îi conferă o aura zeiască. Pare o nemuritoare coborâtă printre dunele de nisip cu gând să pervertească sau să purifice un suflet muritor. Întâlnirea celor doi este una blândă și domestică, mai apoi încordarea și strânsoarea locului îi aduce în mod suprinzător mai aproape după care proximitatea fiind mult prea forțată apare efectul de recul. Nisipul exfoliează pleura urbană a nou-venitului și îl lasă în pielea goală a sinelui față în față cu marele alb(negru), cu marea mută de nisip egalabilă cu un soi de dumnezeire ternă pe întinderea căreia nici arbuștii nu mai foșnesc pilde nici norii nu mai tună povețe.

 Black Book

  Filmul e conceput sub forma unui lung flashback cu punct de pornire anul 1956. Într-un kibbutz din Israel, o întâlnire între două prietene în vremuri tulburi e un şoc suficient de puternic pentru a le provoca refluxul. Nu e cel mai original mod de a deschide o acoladă cinematografică în interiorul căreia să plantezi o intrigă, dar Verhoeven are grijă să remedieze „deficienţa” în stil de mare campion, când o închide, în ultima secvenţă. Nu trebuie ratată! 


PS. Cele scrise cu  neagru, mi-au plăcut cel mai mult...