A doua parte de...

Nu, încă nu s-a terminat. Îl poartă în suflet la fel cum fredonează mecanic o melodie pe care a auzit-o de prea multe ori.
El se ascunde în ieri, iar ea se teme de mâine.
Îl strânge la piept şi îl leagănă ca pe un copil. Şi ce dacă e bărbat ? Îl doare.
- "Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă ! Tu mi te-ai dat cu totul iar eu ţi-am dat un sfert de vis. Nu ştiu a cui e palma care te loveşte, gura care te ceartă, privirea care trece prin tine şi urechile de care se izbesc vorbele tale înainte să moară. Iarta-mă ! Caută-mă înăuntrul acestui monstru care m-a înghiţit şi eliberează-mă aşa cum mă ştii, aşa cum m-ai păstrat în amintiri. Nu sunt eu creatura dispreţuitoare care te ucide câte puţin. Nu se poate să fiu ! Eu mi-am jurat să te iubesc întotdeauna, aşa cum ştiu, acum câteva veşnicii, când mi-ai spălat prosopul de "sânge" , fără să te rog şi fără să te aştepţi să îţi mulţumesc.
E imposibil să fiu eu cea care s-a căţărat pe balustrada necunoscutului, pregătită să se arunce în nimic. Nu, nu…
Eu sunt cea care te-a trezit din somn la patru dimineaţa, desculţă, udă şi goală, ţipând de pe hol "s-a luat curentuuuuuul!!!". Da, lângă mine ai stat în "pijamale" în timp ce mă clăteam de spumă cu apă rece, clănţănind din dinţi. Pentru frica mea de întuneric ai ţinut ecranul de la telefon aprins, fără să-mi aminteşti că trebuie să te trezeşti devreme…
Nu sunt eu cea care nu mai are nevoie de tine sau...nu cred că sunt eu aceea."