Autostrada

Avea un rucsac si chitara in husa. Nu ii pasa ce va face cu ea . Era departe de granita intr-o parcare mica si umeda a unui motel de tranzit de la marginea autostrazii M1. Si-a luat micul dejun si a plecat grabit spre masina. Cheile patratoase cu 3 butoane erau de folos acum. Cu un buton a deschis masina , cu unul a deschis portbagajul si cu unul a pornit motorul. Si-a trantit in portbagaj rucsacul pe care mai apoi l-a impins intr-un colt ca sa aiba loc chitara. A deschis usa din stanga si s-a pus pe scaun , si-a deschis gentil cotiera si si-a aruncat portofelul , iar telefonul l-a pus pe suportul lui lipit de parbriz. S-a ridicat a deschis usa din spate si si-a trantit hanoracul pe bancheta. S-a asezat greoi pe scaunul moale si a trantit usa dupa el. Radioul bazaia semn ca nu era semnal de radio acolo. A apasat butonul pe care scria CD. A turat putin motorul , a bagat masina intr-a-ntaia si a plecat incet din parcarea motelului. Si-a legat centura si a iesit pe autostrada. Mii si sute de kilometrii de drum intreg , curat , depasiri de camione … In masina era cald. Si era bine , relaxare , calm. Pe display arata temperatura de afara : 5 grade. Era un norocos. Inauntru erau pe putin 18. A schimbat a 4-a si masina a tasnit putin peste 160. Nu avea voie , dar asa mergea in tineretea lui. Lua masina si fugea cu ea pe autostrazi , autobahnuri si chiar drumuri nationale. Acuma s-a apucat si de fumat. Asta ii mai trebuia. Avea bricheta Zippo prinsa pe curea intr-o husa de piele tocita. Bricheta era neagra , ruginita , avea deja vreo 10 ani de cand a primit-o in dar de la colegii lui de trupa. Scrijelutura data de gravura inca se deslusea. Bricheta s-a aprins , tigarea … fumul. A intredeschis geamul. Asa ii placea. Zicea ca e numai bine. Nu frig , nu fum. Un geam deschis la 2 milimetrii numai aeriseste. A atins display-ul computerului de bord si a pus Led Zeppelin – Imigrant Song. Asta era defapt el. Un imigrant. Cantecul tot timpul i-a dat sperante. L-a facut sa meaga , mai tare si mai tare cu masina , sa rateze iesiri , sa isi piarda destinatia. L-a facut sa se simta tanar. A semnalizat dreapta si a intrat intr-o bezinarie . A pus masina undeva in fata intrarii. A oprit motorul si s-a oprit si radioul si ventilatorul . A asteptat putin si s-a rugat la linistea ce-l inconjura. A intrat in benzinarie. Si-a luat o cafea la doza si niste biscuti cu ciocolata. S-a dus la masina , a pornit-o , a bagata cafeaua in cotiera si biscutiti i-a pus pe scaunul din dreapta. Nu avea sa fie ocupat de nimeni. […]
Si-a ridicat manecile de la hanorac si si-a pus playlistul de drum. Era gata sa faca orice , sa meraga oriunde . Era gata de el , nu de ei , ele , ea . Gata de orice.
Isi aduce aminte incet incet de tot ce a pierdut , veri , dimineti furate si nopti pierdute in dragoste si fum. I-a trecut fulgerator prin minte imaginea trista a verii de mult trecute , cand mereau prin Sibiu , cu geamul de la sofer usor coborat , cu cotul pe cotiera dintre scaune ascultand melodia ei preferata. Isi aducea aminte trist si sec , vocea suava si felul in care isi carlionta parul cu degetul aratator. Sprijinita cu cotul de marginea geamului masinii lui isi canta cantecul tineretii . Era ca in zilele in care ploua si fugeau prin ploaie. Era ca in zilele in care ningea si isi impodobeau parul cu fulgi . Imaginea stearsa cu ei , si amintirile seci cu tot ce a fost muzica si desen . A zambit scurt si sec. Si-a amintit de vremurile in care traia cu un carnetel mic in buzunarul de la spate si cu un pix prins de carnetel . De vremurile in care isi scria ‘ povestile ‘ pe mana . De vremurile in care compunea in parc . De vremurile in care se urcau in autobuz si cantau. De vremurile cand alergau noaptea ca sa nu ii ajunga rasaritul soarelui. Si-a adus aminte de Vama . Cand alergau pe plaja , cand ea isi punea capul in bratele lui si el o magaia usor pe fata , pe gat , pe corpul tanar si efervescent . Isi aducea aminte cand dormeau pe saltele si adormeau tinadu-se de mana usor in bezna , sa nu ii vada nimeni . Cand ii cauta mana intinsa ca sa o tina strans , sa zambeasca mult .
Era déjà de mai bine de 2 ore pe drum . Avea de gand sa bea o cafea sau un ceai cald si sa manance ceva dulce. Si-a adus aminte de cafeaua din cotiera si biscuitii . I-a desfacut si a muscat dintr-unul . Avea gustul biscuitilor de petrecere pe care ii impartea cu toti prietenii lui , cand intrau in piscina destul de mica , cand se jucau cu pahare de carton in apa , cand juca tennis cu mingea tocmai scoasa din piscina . Cand faceau plaja unul langa celalalt . Petreceri . Ii era dor sa mearga sa mai bea o cafea ( la fel de buna ca cea pe care o desfacuse deja ) doar ca sa o mai vada odata . Inocentele saruturi pe obraz , si soapte la lumina lumanarii . Drumurile de mult pierdute spre Delta , spre mare , spre nisip si note . Drumurile in care mergeau in coloana , lasand vantul cald de afara sa intre in masina pe geamuri , pe trapa . Cu muzica data tare , si cu mainile atingandu-se undeva pe cotiera . Primul lor sarut in lanul de grau …
Si-a pierdut cumpatul , vocea . O lacrima a ajuns pe blugi , una pe maneca hanoracului. Nu stia ce facea , dar stia ca nu vrea sa moara in accident de masina . Avea 150 si era liber . Incetineste , trece pe prima banda … Orice I s-ar fi intamplat acuma nimic nu i-o scotea din cap . Parul brunet , si respiratia ei pe umarul lui . Felul in care il imbratisa … O singura imagine il bantuia . Perna alba … seaca , pe care a gasit-o uda , udata cu gustul lacrimilor ei . Ultimul semn de fericire . S-a dus si a cautat-o peste tot , in toate colturile capului lui . S-a dus pe plaja si a cazut in genunchi fara suflare , cu lacrimile siroindu-i pe obraji , a tras aer in piept greoi si si-a urlat pieirea din el . “ Unde esti ? Unde esti ? Mi-ai jurat ca nu o sa pleci niciodata ! Mi-ai jurat ! De ce ? De ce m-ai lasat doar cu gustul lacrimilor tale ? Crezi ca imi ajung ? Ce ? La ce te astepti ? Sa te injur ? Sa fiu furios ? Te vreau inapoi. Nu sunt ca aia care te cauta sa te numeasca ‘nenorocita’ . Sunt eu ! Pacat ca nu ma vezi ! Pacat ! …“ Doar marea i-a raspuns cu un oftat greoi al valurilor. Atat . Atat . Se terminase si Led Zeppelin si habar nu avea ce urma . Si-a mutat computerul de bord de la Muzica la GPS . Erau cateva autostrazi , semne , benzinarii . Si-ar fi dorit sa fie un semn , o sageata , un giratoriu , un sens catre ea .
Nu isi mai aminteste nimic . Un tiuit l-a surzit , o ceata groaznic l-a orbit . Tremura . A accelerat …
Claxon , sirena , targi , sange , fum , praf , cioburi , tabla indoita , paramedici , parapet , siringa , masca de oxigen , perfuzii , puls , defibrilator , … nu ?

“Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.” ( Nichita Stanescu – Cantec de dor )