Cerurile-şi apleacă norii pe pământ,
Îl cuprind, îl topesc, îl sfărâmă în vânt..
Cerul se apleacă, obosit şi greoi
Şi-şi varsă amarul în fulgere şi ploi.
Pământul uitase demult de cer.
"La ce să-mi ridic ochii? La ce sa mai sper?
Să văd iar norii cuprinzându-mi ochii?
Pentru ce plâng? Pentru ce-şi plouă stropii?"
S-aşează răniţi norii – în straturi lâncezânde..
Chiar şi durerea lor pare ape revărsânde –
Îşi plâng încet pământul care i-a respins,
Îi plouă-nsetat orice bob de ţărână ce poate fi plouat.
Îmi topeşte inima – îmi topeşte ţărâna uscată
Ca pe-un trup acid.. o soarbe toată
Şi-mi plouă-napoi... numai apă..
Apă de ploaie.. apă de nori.. apă de apă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu