Am încercat să te scad, să te-anulez din vise şi din gânduri.
Te notasem cu zero şi m-aşteptam să fii nul.
Dar tu.. fără să te fi chemat, te aflai în spaţiul dintre rânduri.
Erai acolo, oriunde.. şi totuşi.. erai nul.
Când te-am notat cu un infinit,
împărţeam totul la tine
şi obţineam zerouri limitate. Iar când m-am împărţit
şi eu.. n-a mai rămas nimic din mine.
Ai fost o vreme "infinit". Te căutam în toate,
nu te găseam deloc. Când eşti, când dispari şi taci,
când apari, când te ascunzi.. fără reguli sau formule care poate
te-ar fi ţinut să fii "ceva". Ce faci?
Am încercat în secunde să te măsor
şi o mie de ani întro clipă s-au stins când te-am pătruns,
dar zile fără număr în veacuri şi milenii mă frământă, mă dor
căci tu.. iar taci.. iar te-ai ascuns.
Nu te înţeleg în matematica mea.
Rămâi cu bine.. în lumea ta..
PS: Citeste si Nichita Stanescu-Alta matematica ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu